Rata de infectare cu COVID continuă să crească în Constanța. Două județe au sub 1,5 la mie
Județe Constatnța și Sibiu continuă să raporteze rate de infectare de peste 7 la mie, iar Capitala continuă să aibă pe 6 infectări cu COVID la mia de locuitori, conform datelor publicate duminică de Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Pe primul loc în ţară ca rată de infectare cu noul coronavirus rămâne judeţul Constanţa, cu 7,58, faţă de 7,54 în ziua precedentă.
Pe locurile următoare se plasează judeţul Sibiu - 7,13, în scădere faţă de ziua anterioară, când a înregistrat 7,37, şi Bucureştiul, cu 6,46, în scădere faţă de ziua precedentă, când a avut 6,61.
Pe locul patru trece judeţul Braşov, cu o incidenţă de 6,68, faţă de 6,44 sâmbătă, depăşind judeţul Cluj, care trece pe locul cinci, cu o incidenţă de 6,29, faţă de 6,51 în ziua anterioară.
O rată de infectare mare se mai înregistrează în judeţele Arad - 5,51, Alba - 5,2, Timiş - 4,75, Tulcea - 4,37, Prahova - 4,35 şi Bihor 4,25.
Judeţele cu incidenţă mică a cazurilor de infectare la mia de locuitori, în ultimele două săptămâni, sunt Gorj - 1,43, Harghita - 1,49 şi Vrancea - 1,66.
Judeţul Gorj nu mai este de duminică singurul aflat în zona verde, după ce şi în Harghita incidenţa a scăzut sub 1,5.

În ceea ce privește raportarea cazurilor noi de infectare cu coronavirus în ultimele 24 de ore, situația arată astfel: Bucureşti - 886 şi judeţele Prahova - 356, Braşov - 346, Argeş - 277, Ilfov - 258, Iaşi - 249, Sibiu - 229, Cluj - 213, Dolj - 212 .
Cele mai puţine cazuri s-au înregistrat în judeţele Caraş-Severin - 9, Giurgiu - 23, Teleorman - 21, Harghita - 27, Gorj - 28, Mehedinţi - 31.
