Traficantul de pe Sărărie vindea „șobolani” ca să-și finanțeze consumul de heroină
Etnobotanicele vândute pentru a-și cumpăra heroină i-au adus unui ieșean o condamnare severă pentru trafic de droguri.
Unele dintre substanțele folosite pentru a „condimenta” resturile de oregano pentru a obține „șobolanul” vândut sunt clasificate drept droguri de mare risc. Inculpatul a încercat să explice că habar n-avea ce vinde, iar avocatul, că clientul său este doar un „pește mic”, dar judecătorii au fost neînduplecați. Când va ieși de după gratii, va putea dansa la nunta fiicelor sale, încă mici.
La 32 de ani, Marcelone Bălan, zis „Marse” era deja un infractor experimentat, suferind mai multe condamnări în țară și străinătate, inclusiv pentru efectuarea de operațiuni cu substanțe cu efecte psihoactive. El însuși dependent de heroină și canabinoizi sintetici, ca și de păcănele, Bălan vindea droguri pentru a-și alimenta viciile. După ultima ieșire din penitenciar, Bălan s-a reapucat de treabă, în aprilie anul trecut.
Singura măsură de precauție pe care și-a luat-o Bălan a fost să-și schimbe des numărul de telefon. Locuința sa de pe stradela Sărărie era însă binecunoscută polițiștilor, așa că intensificarea traficului din zonă și reapariția unor consumator vechi de droguri a fost remarcată imediat. Au fost trimiși imediat pe teren patru investigatori sub acoperire și trei colaboratori aleși dintre consumatorii cunoscuți, pentru a cumpăra de la Bălan orice avea acesta de vânzare.
Un colaborator a cumpărat 0.14 grame de fragmente vegetale mărunțite pe care a fost identificat un canabinoid sintetic, MDMB-4en-PINACA. Cu altă ocazie, s-au cumpărat 0,10 grame de vegetale amestecate cu MDMB-BUTINACA. O patrulă de jandardmi a oprit pe Sărărie un tânăr asupra căruia s-a găsit o folie de staniol cu un conținut asemănător, pe care a mărturisit că o cumpărase de la „Marse” cu 40 de lei.
Mai mult pe ziaruldeiasi