sâmbătă 01 noiembrie
EUR 5.0851 USD 4.3947
Abonează-te
Newsweek România

Radu Mazăre, croitor la Penitenciarul Rahova

Data publicării: 21.06.2019 • 11:03
Radu Mazăre, fostul edil al Constanței/Foto: Inquam Photos
Radu Mazăre, fostul edil al Constanței/Foto: Inquam Photos

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, condamnat la 9 ani de închisoare, va lucra la atelierul de croitorie al Penitenciarului Rahova, unde este încarcerat.

Mihai Mazăre, fratele fostului primar al Constanței, a spus că acesta a fost repartizat de o comisie a penitenciarului să lucreze la atelierul de croitorie, deși ar fi preferat atelierul auto, potrivit Hotnews.

"Am vorbit și astăzi cu el, mi-a spus că a fost repartizat de comisia din penitenciar să lucreze la atelierul de croitorie al penitenciarului. (...) El poate ar fi avut o preferință pentru atelierul auto, dar nu înseamnă că la atelierul de croitorie nu e bine. O să vadă cum se adaptează și dacă ar fi vreo problemă, poate face o solicitare să fie transferat la atelierul auto. Dar nu e decizia lui, e decizia conducerii penitenciarului", a afirmat fratele lui Radu Mazăre.

El a vorbit și despre căsătoria fostului primar, care se va cununa cu iubita sa, Roxana Mihalache, comisia penitenciarului acceptând solicitarea în acest sens. Ceremonia ar urma să aibă loc în jurul datei de 10 iulie, iar la aceasta pot lua parte, potrivit regulamentului penitenciarului, cel mult 10 membri ai familiei.

Fostul primar al Constanţei a fost extrădat din Madagascar pentru a-şi ispăşi pedeapsa de 9 ani de închisoare cu executare în România în dosarul retrocedărilor plajelor. O comisie a Penitenciarului Rahova a decis, după ce s-a încheiat perioada de carantină pentru Radu Mazăre, ca fostul primar al Constanței să rămână în această unitate de detenție, în regim închis, până în anul 2021.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră