Concret, a explicat apărătorul, proba este utilă pentru a circumstanția fapta clientului, mai precis pentru a atenua din impactul acuzației procurorilor.
Avocatul lui Gancea a cerut astfel instanței să transmită o adresă ISU prin care judecătorul să le ceară acestora înregistrarea completă și eventual suportul cu care a fost filmată pentru acuratețe tehnică.
După formularea acestei cererii și avocații celorlalți doi patroni de la Colectiv au arătat că această filmare ar trebui depusă la dosar.
Nuanțele pe care le poate introduce această filmare ar fi, pentru Gancea, aceea că deși nu a fost la club la momentul izbucnirii incendiului, cum a a aflat a venit pentru încerca să estompeze cât mai mult din efectul tragediei, iar pentru ceilalți doi patroni aceea că ei nu s-au aflat în club la momentul dezastrului.
În acest fel, cei trei speră să minimizeze în viziunea judecătorului rolul avut în economia întregii stări de fapt și astfel să primească o pedeapsă redusă dar și să arate cum salvatorii așteptau ordine de la superiori ceea ce a condus la momente de inactivitate.
După deliberări judecătorul de caz a admis proba cerută de apărarea lui Gancea și a stabilit emiterea unei adrese către ISU prin care să se solicite punerea la dispoziție a documentului video.
Paul Cătălin Gancea este singurul dintre inculpați care a cerut această filmare ca probă.