Procesul de votare se desfășoară fără probleme majore, MAI a mobilizat peste 40.000 de oameni

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 06.12.2020 - 10:10
Foto: gandul.ro

Procesul de votare a început fără probleme deosebite în întreaga ţară, fiind sesizate câteva incidente, dar care nu au afectat desfăşurarea votului, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

SHARE

În municipiul București un bărbat a fost amendat cu 2.000 de lei pentru apelarea abuzivă a numărului unic de urgență după ce a sunat la 112 pentru a reclama faptul că o altă persoană nu purta mască de protecție. De fapt, în urma verificărilor, s-a constatat că aspectele reclamate nu se confirmă.

Tot la nivelul Capitalei, 3 membri ai birourilor electorale de la secții diferite au avut nevoie de îngrijiri medicale: doi pentru lipotimii și al treilea pentru că s-a tăiat cu caterul la mână. Persoanele sunt conștiente și au fost asistate medical la fața locului.

La o secție de votare din municipiul Brăila, o persoană a reclamat faptul că a primit un buletin care avea aplicată ștampila de vot. La fața locului s-a deplasat echipa de cercetare pentru efectuarea de verificări.

Un polițist din jud. Gorj a raportat faptul că după preluarea pazei unei secții de votare, aflându-se singur într-o încăpere a imobilului, alta decât cea în care este amplasată secția de votare, a executat în mod accidental un foc de armă. Incidentul s-a produs înainte de deschiderea secției de vot. Nu au rezultat decât pagube materiale. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă constituită la nivelul IPJ pentru a efectua verificări cu privire la acest incident.

Ministerul afacerilor interne a mobilizat peste 40.000 de angajați pentru îndeplinirea misiunilor specifice procesului electoral.

Aproximativ 11.000 de angajați MAI vor menține ordinea publică la nivel național, aproape 9.000 vor verifica și soluționa sesizările de posibile incidente electorale, iar peste 20.000 de angajați vor asigura protecția celor 18.802 de secții de votare.

Alți aproape 17.000 de angajați au asigurat paza secțiilor de votare de ieri de la ora 18.00 până în această dimineață când le-au predat președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare cu sigiliile intacte.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te