Primăria Capitalei începe aplicarea celui de-al treilea tratament de combatere a larvelor de ţânţari

DE Alex Darvari | 28.07.2021 - 10:56
Primăria Capitalei începe aplicarea celui de-al treilea tratament de combatere a larvelor de ţânţari

Primăria Capitalei, prin Compania Municipală Eco Igienizare Bucureşti (CMEIB SA), începe, miercuri, aplicarea celui de-al treilea tratament de combatere a larvelor de ţânţari.

SHARE

Potrivit unui comunicat al Municipalităţii, se va interveni pe lacurile aflate în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti, respectiv Lacul Herăstrău, Cişmigiu, Tineretului, Tei, Circului, Floreasca, Carol, Băneasa, Naţional, Străuleşti, Griviţa, precum şi lacul din Parcul Mogoşoaia.

Operaţiunile se vor desfăşura în zonele din imediata apropiere a malurilor de lac sau în zonele cu vegetaţie dezvoltată în interiorul lacurilor, în zonele de mică adâncime a apei.

Citește și: Trei morți și un grav rănit după ce o mașina a intrat într-un copac. Cauza: oboseala la volan

După finalizarea acestui tratament, CMEIB SA va mai desfăşura alte nouă tratamente de combatere a larvelor de ţânţari până la finalul anului. Substanţa biocidă folosită pentru combaterea larvelor de ţânţari este Vectobac. Aceasta este aprobată de Ministerul Sănătăţii şi nu pune în pericol fauna şi flora de pe malurile lacurilor.

De asemenea, se află în desfăşurare aplicarea celui de-al cincilea tratament pentru combaterea ţânţarilor adulţi pe tot perimetrul municipiului Bucureşti, conform planificărilor Programul Unitar Anual 2021. Pentru combaterea ţânţarilor adulţi se foloseşte Microsin, substanţă biocidă aprobată de Ministerul Sănătăţii.

Angajaţii CMEIB SA intervin cu 12 utilaje de mare capacitate de tip ultra low volume (ULV) şi cu 6 autoutilitare Dokker, dotate cu atomizoare portabile de tip fogger. Acţiunile de combatere a ţânţarilor adulţi se realizează în intervalul orar 22,00 - 5,00.

Citește și: Cod portocaliu de caniculă în şapte judeţe şi Bucureşti, joi, vineri şi sâmbătă

Intervenţiile operatorilor CMEIB SA presupun acţiuni zilnice în spaţiile deschise de pe domeniul public şi privat al Capitalei, după cum urmează: spaţiile verzi de pe aliniamentele stradale; spaţii deschise din domeniul public şi privat al PMB (ex. parcuri, spaţii verzi aferente blocurilor); locuri de agrement, terenuri de sport; cimitire; terenuri ale instituţiilor publice locale, inclusiv depouri, parcări publice; teren aferent imobilelor cu spaţii destinate locuinţelor colective - asociaţii de proprietari/locatari, cămine studenţeşti, cămine de elevi, locuinţe sociale, parcări de reşedinţe; pieţe şi târguri agroalimentare; alte spaţii din interiorul spaţiilor deschise din domeniul public şi privat.

În acelaşi timp, continuă şi aplicarea celui de al doilea tratament de combatere a căpuşelor în toate parcurile şi pe spaţiile verzi aflate în subordinea Municipalităţii, urmând ca pe parcursul lunii august să se deruleze cel de-al treilea tratament din cele patru incluse în Programul Unitar Anual aprobat pentru 2021. Pentru combaterea căpuşelor se foloseşte Microsin, substanţă biocidă utilizată cu aprobarea Ministerului Sănătăţii.

În ceea ce priveşte tratamentele de deratizare, acestea sunt în plină desfăşurare pe spaţiile verzi din proprietatea PMB, în spaţiile exterioare ale cimitirelor aparţinând Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU), în subsolurile blocurilor de locuinţe, dar şi în subsolurile tehnice ale instituţiilor din subordinea PMB (respectiv spitale aflate în administrarea ASSMB, teatre, biblioteci municipale, muzee, Arena Naţională). Substanţele folosite sunt: Agrorat Vaxblocks (pentru subsoluri şi reţele de termoficare) şi Racumin Paste (în staţiile de intoxicare amplasate la exterior).

Compania Municipală Eco Igienizare Bucureşti pune la dispoziţia cetăţenilor numărul de telefon 0752.041.898 (dispecerat 24h/24h), unde aceştia pot face sesizări şi reclamaţii în legătură cu apariţia posibilelor focare de infestare în Capitală. A

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te