Pot uriaș pentru mijloace noi de transport public: 125 milioane euro. Vor face faţă edilii?

DE Alexandru Pop | 01.04.2021 - 19:07
Pot uriaș pentru mijloace noi de transport public: 125 milioane euro/FOTO: ziaruldeiasi.ro

Banii europeni reprezintă o gură de aer proaspăt pentru transportul public local din Iaşi. Fondurile disponibile în actualul exerciţiu bugetar european sunt pe punctul de a produce o schimbare semnificativă în transport: mijloace noi de transport public.

SHARE

Ieşenii vor beneficia de tramvaie noi (primele de după 1977), de autobuze electrice (în premieră), de modernizarea căilor de rulare, un sistem de e-ticketing care să aducă în secolul XXI operatorul local (biletele de hârtie vor dispărea din circulaţie) şi, nu în cele din urmă, de un sistem alternativ de mobilitate bazat pe biciclete. Toate contractele de finanţare sunt semnate, în cele mai multe cazuri şi cele de lucrări, iar valoarea totală ajunge la peste 125 milioane euro: cei mai mulţi bani sunt pentru înnoirea parcului auto, aspect fără precedent în istoria ultimilor 31 de ani.

Citește și: Deputatul PSD Ghiță, singurul care s-a opus declarației de condamnare a antisemitismului

Contractele semnate de Primăria Iaşi au şi probleme: au fost impuse corecţii financiare, iar implementarea merge greu. În unele cazuri, licitaţiile au fost lansate cu întârziere: proceduri similare desfăşurate de alte oraşe din ţară au fost organizate mai repede, iar autobuze electrice sau tramvaie noi deja circulă în aceste municipii. Sunt însă şi unele constrângeri, care ne-ar putea lăsa fără aceast uriaşă şansă de modernizare. Ca urmare, o întrebare ne poate da fiori: vor face faţă edilii ieşeni?

Continuarea, în Ziarul de Iași.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te