Pompierii români au acţionat în Grecia la stingerea incendiului din cariera de piatră Aragonitis

Pompierii români din Grecia au acţionat sâmbătă şi duminică, alături de colegii eleni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în zona carierei de piatră (Aragonitis), la aproximativ 55 km de satul Vilia, în regiunea Attica.
"La solicitarea ofiţerilor de legătură eleni, având în vedere dispozitivul de intervenţie cu lungimea de 1 kilometri de linie de furtun realizat de modulul României, s-a acţionat pe tot parcursul nopţii cu 4 maşini de stingere, în sprijinul pompierilor greci.
S-a realizat permanent schimbarea efectivelor la un interval de 4 ore şi s-au asigurat mijloace suplimentare pentru iluminat", anunță Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), citat de agenția Agerpres.
Citește și: Un pompier român, eroul zilei în Rodos. A salvat viața unui bărbat rănit într-un accident rutier
Foto: IGSU
Duminică dimineaţă, în jurul orei 6,00, incendiul fusese localizat în urma acţiunii pompierilor, iar în continuare s-a acţionat atât terestru cât şi aerian pentru lichidarea ultimelor focare, mai menţionează informarea IGSU.
Citește și: Imaginea zilei vine de la un pompier român care luptă cu flăcările ce devastează insula Rodos