Planul UE pentru salvarea vacanței de vară în Europa. Granițele, deschise în trei etape

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 12.05.2020 - 18:41

Comisia Europeană va adopta, miercuri, o strategie pentru a se asigura că guvernele statelor din blocul comunitar vor pregăti acțiuni coordonate pentru redeschiderea industriei turismului, potrivit unui document citat de Euractiv. 

SHARE

Pandemia va reduce veniturile turismului global, în acest an, cu cel puţin 400 de miliarde de euro, potrivit Comisiei Europene, scrie Digi 24

Strategia Executivului European presupune un plan în trei pași pentru redeschiderea granițelor statelor „cu un profil similar de risc”.

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) va redacta o listă a zonelor cu o răspândire scăzută a virusului, astfel încât măsurile de carantină din spațiul Schengen să fie eliminate etapizat. De asemenea, aceste măsuri trebuie să se aplice non-discriminatoriu. De exemplu, dacă Austria va relaxa restricțiile de circulație de la frontiere pentru sosirile din Germania, acest lucru se va aplica tuturor cetățenilor UE care locuiesc în Republica Federală Germania, nu numai cetățenilor germani.

De asemenea, Comisi Europeană are în vedere impunerea unor măsuri comune de igienă și distanțare fizică odată ce serviciile de transport vor fi reluate, ceea ce din nou cere o acțiune coordonată a tuturor statelor, mai arată Digi 24.

„Principiile generale vor susține prioritizarea reluării serviciilor de transport în toate punctele de sosire sau de plecare”, potrivit documentului citat de Euractiv, adăugând că măsurile ar trebui să fie bazate pe riscuri proporționale și „limitate, ca scop și durată, la ceea ce este necesar pentru a proteja sănătatea publică”.

În documentul pe care Comisia Europeană îl va pune miercuri în dezbatere sunt prevăzute și măsuri coordonate pentru protecția angajaților din Transporturi, precum și măsuri pentru reducerea poluării. Atenția asupra sustenabilității călătoriilor are ca scop eliminarea activităților poluante. În document sunt incluse măsuri privind utilizarea energiei regenerabile în hoteluri și înlocuirea vehiculelor precum ambarcațiunile pentru turiști cu variante mai puțin poluante.

În document este prevăzut și un plan de acțiune pentru a limita efectele unui al doilea val de infecții.

Călătorii vor putea consulta o hartă interactivă, care va include cele mai recente controale la frontieră, măsuri și condiții de călătorie. Astfel, cetățenii vor putea să-și planifice călătoriile mai eficient și chiar să evite să călătorească, dacă este posibil.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te