vineri 14 august
EUR 5.2435 USD 4.5475
Abonează-te
Newsweek România

Plan de urgență pentru energie: cine ar putea fi obligat să reducă consumul? Ce se întâmplă cu mall-urile

Data publicării: 14.08.2026 • 09:10 Data actualizării: 14.08.2026 • 09:12
Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei - Foto: Profimedia images
Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei - Foto: Profimedia images

România pregătește scenarii de urgență pentru reducerea consumului de energie dacă situația se agravează. Marii consumatori ar putea fi obligați să-și limiteze consumul, însă populația nu va fi deconectată. Cristian Bușoi explică ce se întâmplă cu mall-urile.

Autoritățile pregătesc mai multe scenarii pentru situația în care sistemul energetic național ar ajunge sub o presiune atât de mare încât importurile și producția internă nu ar mai putea acoperi necesarul de electricitate, în special în orele de vârf.

Plan de urgență pentru energie: cine ar putea fi obligat să reducă consumul? Ce se întâmplă cu mall-urile

Planul nu prevede însă oprirea curentului pentru populație și nici închiderea mall-urilor sau supermarketurilor. Măsurile obligatorii ar urma să-i vizeze, în ultimă instanță, pe marii consumatori industriali, iar eventualele reduceri de consum ar fi stabilite în funcție de posibilitățile tehnice ale fiecărei companii.

Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, a explicat la Antena 3 că deconectarea sau limitarea marilor consumatori reprezintă o soluție extremă, care ar fi utilizată numai dacă celelalte variante pentru echilibrarea sistemului ar fi epuizate.

Citește și: Bucureștiul caută soluții pentru reducerea consumului de energie. Ciucu: „Vom analiza temeinic”

În prezent, potrivit Ministerului Energiei, Sistemul Electroenergetic Național este stabil și funcționează în parametri normali, iar estimările disponibile nu indică riscuri privind continuitatea alimentării cu electricitate la nivel național.

Presiunea asupra sistemului a crescut însă după oprirea Reactorului 2 al Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, într-o perioadă în care autoritățile urmăresc atent atât posibilitățile de import, cât și nivelul rezervelor interne.

Cine ar putea fi obligat să reducă energia și cum ar funcționa planul

Aplicarea eventualelor restricții ar urma să fie coordonată de Dispeceratul Energetic Național din cadrul Transelectrica, în funcție de situația concretă din sistem.

Marii consumatori ar urma să fie împărțiți în mai multe tranșe. În cazul activării planului, companiile vizate ar fi anunțate cu cel puțin 24 de ore înainte, astfel încât reducerea consumului să poată fi făcută controlat și fără să provoace avarii echipamentelor sau alte probleme majore.

Transelectrica discută deja cu firmele aflate pe liste pentru a determina cât poate reduce fiecare consumator fără să își pună în pericol instalațiile și activitatea.

„Deja echipa Transelectrica este în legătură cu companiile care se află pe această listă în funcție de tranșe, discutând și în mod realist ceea ce se poate face, pentru că e foarte important înainte de orice să nu afectăm echipamente. E contraproductiv să ajungem să oprim pentru că un echipament a fost deconectat să trebuiască să fie înlocuit, să fie plătit, să ajungem în procese. Din punctul acesta de vedere e toleranță zero”, a declarat Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei.

Limitarea obligatorie a consumului ar deveni o opțiune dacă România nu ar mai putea obține suficientă energie din import și, în același timp, ar epuiza rezervele interne care pot fi activate pentru a acoperi deficitul.

Printre acestea se numără producția suplimentară de la Rovinari și resursele hidroenergetice disponibile.

„Dacă nu avem destulă electricitate din import, ceea ce nu e cazul, pentru următoarea săptămână, cel puțin. Dacă epuizăm rezerva de la Rovinari patru și de la Hidroelectrica, apele din lacuri, atunci, avem nevoie de câteva sute de MW în orele de vârf doar care s-ar reduce din aceste limitări de consum. Pe tranșe, proporțional, la toată lumea, în funcție de posibilitățile tehnice, anunțați cu 24 de ore înainte, pentru că poate sunt măsuri de siguranță”, a declarat Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei.

Printre marii consumatori industriali care ar putea ajunge să își reducă activitatea într-un asemenea scenariu extrem se numără și companii precum Dacia sau Ford. Bușoi a insistat însă că aceasta ar reprezenta ultima treaptă de intervenție, nu o măsură care urmează să fie aplicată imediat.

„Doar în situația în care se impune ultima treaptă, ultima soluție, în cazul în care nu vom avea importuri, precum se închide Kozlodui. Sunt meteorologi, specialiști de la companii și autorități care gestionează apa, evident că sunt îngrijorați pentru că lucrurile sunt sub cele mai rele prognoze”, a declarat Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei.

Deciziile ar urma să fie luate inclusiv prin hotărâre de Guvern și în baza procedurilor utilizate de Dispeceratul Energetic Național.

Mall-urile nu se închid, iar populația nu va fi deconectată

Unul dintre scenariile care a provocat îngrijorare este cel privind eventuale restricții aplicate centrelor comerciale și supermarketurilor.

Cristian Bușoi a exclus însă închiderea acestora sau introducerea unui program redus obligatoriu. În cazul în care va fi necesară economisirea suplimentară a electricității, ar putea fi utilizate măsuri mult mai puțin drastice, precum diminuarea iluminatului.

Unele complexe comerciale au propus deja autorităților să-și reducă voluntar consumul.

„Pot fi discuții despre reduceri de luminozitate. Am primit și câteva propuneri de reducere voluntară a complexelor comerciale, care au înțeles apelul. Oricum au luminozitate pe becuri și mecanisme inteligente. E mai ușor decât la un consumator care consumă în bandă, cu echipamente care nu pot fi ușor regândite, recalibrate. Vorbim despre un moment destul de îndepărtat și poate nici măcar necesar pentru perioada următoare. Nu vom ajunge acolo”, a declarat Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei.

În privința gospodăriilor, mesajul transmis de oficial este că nu sunt pregătite deconectări sau restricții obligatorii.

„Consumatorii casnici nu vor avea nicio problemă, în niciun fel de scenariu. Există recomandări, rugăminți, apeluri”, a declarat Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei.

Pentru populație, autoritățile mizează astfel pe economisirea voluntară, în special în perioadele în care consumul de electricitate atinge niveluri ridicate.

În paralel, oprirea Reactorului 2 de la Cernavodă a determinat activarea unor resurse suplimentare de producție. Ministerul Energiei a decis scoaterea din rezervă a grupului energetic Rovinari 4, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, unitate cu o putere de aproximativ 330 MW.

Autoritățile încearcă astfel să mențină suficientă producție disponibilă pentru a acoperi consumul și a evita trecerea la măsurile de ultimă instanță.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră