Ca un cacialmist prost, căruia i s-a dat sec, dar n-are în cărţi decât o mână mizerabilă şi nicidecum pretinsa chintă roială, infractorul şef al PSDragnea mizează pe prelungirea blufului şi tactica scandalagiului. După ce, la cârma cleptocraţiei sale formate din PSDşti caviar, a capturat statul român, iar rezistenţii cu o conştiinţă civică au obosit să tot protesteze împotriva unei oligarhii căreia pare să nu-i pese, Dragnea crede că-i poate învăţa minte şi pe străini.
În acest scop le caută pricină, aplicându-le metoda zurbagiului nemaipomenit de arţăgos, învăţată de la înaintaşii comunişti, care, ştiind că nu pot câştiga cu argumente, le amăreau viaţa prea politicoşilor diplomaţi occidentali şocându-i prin răţoieli mitocăneşti. Nu altfel joacă Dragnea prin oamenii săi de casă, care, ca să-şi păstreze privilegiile acceptă să recurgă tot mai des la aroganţa şi insolenţa precursorilor lor securisto-nomenclaturişti. Care, ştiind că nu mai pot câştiga o partidă pierdută din propria lor inepţie, fac un scandal monstru ca să le strice jocul tuturor românilor.
Manualul de întrebuinţare a metodei cu pricina s-a văzut utilizat din plin şi în contenciosul româno-german repus în scenă de MAE, cu probabilul ajutor al ambasadei române de la Berlin. Ambele instituţii s-au simţit, chipurile, călcate pe bombeu de aprecierile rezervat critice ale fostului parlamentar german, Fabritius, cu privire la capacităţile reduse ale premierului Dăncilă, în contrast cu aptitudinile net mai bune ale preşedintelui Iohannis, de a reprezenta România în Consiliul European.
În replică, MAE s-a stropşit la eminentul om politic româno-german, un sas sibian emigrat cu familia, în anii 80 şi intrat în Bundestag în 2013, ca membru al Uniunii Creştin-Sociale, de centru-dreapta.
Ministerul „fantomei securiste” cum pe drept sau pe nedrept i s-a spus adulatorului lui Ceauşescu, ex-sluga regimului comunist, Meleşcanu, l-a făcut pe Fabritius la Antena 3 cu ou şi cu oţet. În plus, MAE a minţit, afirmând că declaraţia experimentatului om politic bavarez l-ar fi ”surprins”. Pentru că afirmaţia Însărcinatului Guvernului federal german pentru minorităţile naţionale şi pentru etnicii germani din afara ţării stabiliţi în Germania e identică, desigur, cu aprecierile de bun simţ formulate în prealabil de nenumărate alte voci. De alţi oameni politici, de ziare, televiziuni şi observatori. Şi anume, că ”Guvernul României nu este deloc pregătit pentru preluarea Preşedinţiei Rotative a UE”.
În fapt ştim că guvernul-marionetă condus de V.V. Dăncilă nu doar că nu e pregătit să exercite această preşedinţie, care ar presupune de pildă, acum, febrile preparative şi demersuri pentru împiedicarea unui Brexit dur, despre care însă nu s-a văzut nimic la Bucureşti. e clar că, date fiindu-le antecedentele, analfabeţii şi penalii din compoziţia acestui executiv sunt exact hapul contraindicat pentru o Europă în acută criză, cum este, în prezent, Uniunea Europeană.
Ştiindu-se cu musca pe căciulă, regimul Dragnea ar trebui, în mod normal, să tacă mâlc şi să se ascundă în gaură de şarpe. Dar nu e prostul prost destul până nu e şi fudul. Cu o stridenţă demnă de o cauză mai bună a ieşit, deci, la suprafaţă. A anunţat că dă în judecată Comisia Europeană pentru constatările raportului OLAF legate de dosarul TelDrum. Şi şi-a potenţat atacurile antigermane menite să slăbească poziţia preşedintelui, singura contrapondere serioasă care pare a ţine piept cleptocraţiei.
Aşa se explică atacurile imunde la adresa lui Fabritius. Care sunt, implicit, atacuri la ţara conducătoare a unei Europe democratice considerate ostilă de regimul pesedist. Această belicoasă sfruntare dâmboviţeană dă bine la extremiştii interni şi externi şi corespunde deci perfect agendei dragniote. Întrebat cine ar trebui să stea „în capul mesei” în timpul preşedinţiei UE, Fabritius a estimat, în deplină conformitate cu prevederile Constituţiei României, că acest loc i-ar reveni şefului statului.
Aprecierile oficialului german nu sunt doar de bun simţ, ci adecvate normelor româneşti. Dar ce-i pasă unui fosilizat politruc de extracţie comunistă de legile ţării şi de Constituţia României, pe care Meleşcanu le-a încălcat flagrant când n-a vrut sau n-a putut să organizeze cum trebuie alegerile prezidenţiale româneşti derulate, în 2014, în străinătate? Şi ce-i pasă de dreptul de vot al românilor care muncesc în Europa unui ins trimis, se pare, în anii 60 la Geneva, la cursuri postuniversitare, iar apoi la ONU, de securiştii regimului comunist instalat de Moscova în România?
În schimb, cu tipica limbă de lemn a activistului, insuficient rindeluită de ambasador sau de vreun consilier, ministrul de externe, care ar avea tot interesul să amelioreze raporturile dintre Bucureşti şi Berlin, le strică şi mai rău decât acum câteva săptămâni. Atunci când se eşofa, tot artificial, în legătură cu utilizarea stângace a unui cuvânt complex, de către agenţia de ştiri DPA. MAE l-a tras deci de urechi pe Fabritius, reproşându-i, culmea, că n-ar avea ”calitatea instituţională” de a spune ce spune. E greu de găsit reproş mai fals, mai absurd şi mai ridicol, ignorând dreptul la opinie.
Ce-a supărat deci, de fapt, executivul dragniot, cel încurajat de viteza cu care, prost sfătuiţi, oficialii germani au dat recent înapoi, speriaţi de furia cu care regimul PSDist a căutat nod în papură Berlinului în contenciosul cu DPA? Părerea, perfect legitimă a lui Fabritius, că, pentru România, îndepărtarea de valorile europene e un „handicap sever”. Pe scurt, Dragnea vrea scandal ca să-şi acopere previzibilul eşec monumental. Şi ca să le facă pe plac susţinătorilor săi de la Moscova.
