345.150 doze de vaccin anti-COVID de la Pfizer ajung luni în țară, fiind livrate pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.
Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.
Dozele vor fi distribuite astfel, potrivit CNCAV:
-Centrul Național de Stocare București: 98.280 doze;
-Centrul Regional de Depozitare Brașov: 39.780 doze;
-Centrul Regional de Depozitare Cluj: 46.800 doze;
-Centrul Regional de Depozitare Constanța: 38.610 doze;
-Centrul Regional de Depozitare Craiova: 36.270 doze;
-Centrul Regional de Depozitare Iași: 46.800 doze;
-Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 38.610 doze.
În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.
Din 20 martie, în 13 județe și București s-au deschis încă 167 de centre noi de vaccinare, pentru imunizarea cu serul Pfizer. Vaccinarea efectivă a persoanelor programate se va realiza începând de marți, 23 martie, precizează CNCAV.