Pentagonul vrea să închidă versiunea tipărită a cotidianului „Stars and Stripes”

DE Adelina Sahlean | 11.02.2020 - 13:51

Pentagonul vrea să-şi închidă versiunea tipărită a cotidianului „Stars and Stripes”, a cărui primă ediţie datează din 1861, în plin Război de Secesiune, invocând probleme economice, relatează AFP, preluată de News.ro.

SHARE

„Noi am decis că, în această epocă modernă, ziarele nu mai sunt modul în care comunicăm”, a anunţat luni directoarea financiară a Departamentului Apărării, Elaine McCusker, prezentând proiectul de buget pe 2021 al Pentagonului, care prevede economii de funcţionare în valoare de 5,7 miliarde de dolari.

Ea răspundea astfel unei dezvăluiri în ediţia de luni a ziarului Wall Street Journal cu privire la acest cotidian specializat în informaţii militare, finanţat parţial de Pentagon, dar cu o linie editorială independentă.

Departamentul Apărării „caută să reducă subvenţia sa acordată (Stars and Stripes), iar modificările propuse sunt menite să reflecte tranziţia publicului de la ediţia pe hârtie la media mai larg accesibile”, scria Wall Street Journal citând un document al Pentagonului cu privire la buget.

Prezentarea, luni, de către Departamentul Apărării, a proiectului bugetului din 2021 nu menţionează acest ziar, iar reprezentantul Pentagonului nu a precizat cuantumul subvenţiei vizate de această economisire.

Într-un mesaj postat pe Twitter, moderatorul Stars and Stripes a apărat independenţa cotidianului.

”Misiunea Stars and Stripes nu este de a comunica mesajul Departamentului (Apărării) sau a comandamentului militar, ci de a fi o publicaţie independentă (…) în serviciul forţelor armate, mai ales a forţelor desfăşurate”, a subliniat el.

Cotidianul, care revendică un milion de vizualizări pe zi, are mai multe ediţii imprimate pe hârtie în lume, şi anume în Japonia, Coreea de Sud, Germania şi Italia, ţări în care Statele Unite dispun de importante baze militare.

Aproximativ 12.000 de exemplare sunt distribuite zilnic în baze, unde accesul la Internet este mai dificil, eventual interzis din motive de securitate.

Cotidianul este astfel imprimat în Irak şi Iordania, pentru forţele americane implicate în lupta împotriva grupării Statul Islamic în regiune.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te