Opt paturi ATI pentru pacienții cu COVID, în toată țara. Două locuri în București

Duminică, sunt opt paturi ATI libere pentru pacienții cu COVID, iar două locuri sunt în București, anunță Grupul de Comunicare Strategică.
Din cele 1.431 de paturi ATI rezervate pacienților cu COVID, sunt ocupate 1.423, iar din cele 118 paturi din rezerva operațională, sunt ocupate alte 17, numărul total al pacienților COVID în stare critică ridicându-se la 1.440.
Citește și: Bilanțul COVID de duminică: 150 de decese și 1.440 de pacienți critici la ATI | Newsweek Romania
Din cele 118 paturi din rezerva operațională, 53 sunt în București. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale, menționează GCS.
În București, sunt avizate de DSP 313 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19. Două locuri sunt libere.
Situația paturilor ATI libere doar pentru pacienții cu COVID: Brașov-1, București-2, Prahova-1, Tulcea-4.