luni 20 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3489
Abonează-te
Newsweek România

Omul "statistic" din spațiul rural câștigă, în medie, 48 de lei lunar din agricultură

Data publicării: 12.07.2019 • 14:52
Munca in agricultura/Foto: Stirile ProTV
Munca in agricultura/Foto: Stirile ProTV

Există, încă, diferențe notabile între veniturile populației rurale și cea din zona urbană, cel puțin în perioadele extrasezoniere. Unei persoane care trăiește într-o gospodărie din spațiul rural îi revin, în medie, 1.295,64 lei lunar, potrivit datelor publicate de INS.

Cea mai mare parte a veniturilor unei gospodării rurale provine din salarii (54,3%) și doar 3,7% din agricultură (48 de lei lunar, în medie/persoană), adică din încasările băneşti de la societăţi şi asociaţii agricole, din vânzări de produse agroalimentare, animale şi păsări sau din prestarea unor munci agricole. Acestea sunt cifre rezultate din anchetele INS, prin urmare este de presupus că sunt câștiguri din economia formală, contabilizată.

Un procent ridicat din veniturile gospodăriilor rurale, 21,2%, adică 274,67 lei, îl reprezintă "contravaloarea prestațiilor sociale", conform INS, adică asistența socială, pensiile, indemnizațiile pentru boală și maternitate, fondul de șomaj, alte prestații. Veniturile evaluate din consumul de produse agroalimentare proprii se cifrează la 173,61 lei lunar/persoană.

Media Uniunii Europene privind venitul mediu lunar al unui agricultor este de 1.250 euro, scrie fermierinromania.ro.

În același timp, cheltuielile totale medii lunare ale unei persoane dintr-o gospodărie rurală sunt de 1.117,99 lei, din care cea mai mare parte, 26,1% din total, o reprezintă impozitele, contribuțiile, cotizațiile și taxele. În zona urbană, cheltuielile medii lunare sunt de 1.789,26 lei/persoană, dar contravaloarea impozitelor și a taxelor se ridică la 37,4%. Pentru alimente și băuturi nealcoolice, o persoană dintr-o gospodărie rurală cheltuiește, în medie, 190 de lei lunar (298,80 lei în urban), la care se adaugă consumul din resurse proprii evaluat la 173,29 lei (66 de lei în urban).

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră