sâmbătă 06 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

Noul ministru al Sportului vrea ca orele la școală să înceapă cu 45 de minute de mișcare și nutriție

Data publicării: 29.12.2020 • 11:39 Data actualizării: 29.12.2020 • 11:59
Carol Eduard Novak, noul ministru al Tineretului și Sportului/FOTO: prosport.ro
Carol Eduard Novak, noul ministru al Tineretului și Sportului/FOTO: prosport.ro

Carol Eduard Novak, noul ministru al Tineretului și Sportului: „Fiecare copil trebuie să știe să înoate și să patineze”, spune singurul campion paralimpic al României. El a vorbit la Digi24 despre modalitatea de a găsi o altă formulă pentru educația fizică din școli.

Carol Eduard Novak spune că, de pildă, copiii ar trebui înceapă fiecare zi de școală cu 45 de minute de mișcare și nutriție. Își propune să obțină acest lucru în decurs de un an.

„Îmi doresc ca fiecare copil să știe să înoate, să patineze. Minim. Și trebuie implicat sistemul educațional în sport. Haide să găsim altă formulă de educație fizică, 45 de minute de stretching plus nutriție. Eu aș pune prima oră să începem de aici, prima oră în fiecare zi 45 de minute de gimnastică și nutriție, dupa aceea suntem fresh, putem să începem să învățăm”, a spus ministrul Sportului.

El a dat exemplul fostului primar din Miercurea Ciuc, care a cerut școlilor ca fiecare clasă să meargă săptămânal cu copiii la înot și o dată la patinaj.

Ministrului i se pare nepotrivit modul în care unii profesori de sport au ales să-și desfășoare și să le pună note elevilor în pandemie - le cer să facă în casă sărituri și exerciții specifice unei săli de sport și să se înregistreze. Eduard Novak spune că a văzut asta inclusiv la copiii săi, pe care îi aude sărind în camera lor. Și în acest caz, ministrul spune că ar fi fost mai eficiente niște exerciții simple de gimnastică.

„Nu are sens. Sărituri? Pentru ce? Poți să faci altceva. Soțiile noastre se uită la gimnastică pe YouTube, poate să facă abdomene sau orice, simplu, simplu, numai ca să învățăm să ne mișcăm, aceasta este prima fază. După aceea, putem să trecem la altă fază. Să învățăm să ne mișcăm periodic. Acu, lumea virtuală ne fură”, a punctat Eduard Novak.

Pe de altă parte, Eduard Novak a confirmat că nu renunță la activitatea sportivă pe durata mandatului. Unicul campion paralimpic al României a declarat la „Jurnalul de seară” că vrea să participe, ca sportiv, la Jocurile Olimpice de la Tokyo de anul viitor și crede că are puterea de muncă necesară pentru a se antrena și a fi și ministru, potrivit Digi24.ro.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră