Nivelul absorbţiei fondurilor europene a depăşit 90% din fondurile alocate, a declarat, vineri, la Botoşani, preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă.
Nicolae Ciucă: „Nivelul absorbţiei fondurilor europene a depăşit 90% din fondurile alocate”
Potrivit acestuia, atragerea de investiţii străine şi absorbţia fondurilor europene au atins nivelul record în perioada în care PNL s-a aflat la guvernare.
"Liberalii sunt cei care au reuşit, în anul 2022, să realizeze cea mai mare absorbţie de investiţii străine din istoria noastră, peste 10 milioane de euro. Liberalii au realizat cea mai mare absorbţie de fonduri europene, de 11,3 miliarde de euro, demers care ne-a permis, pentru prima dată după 17 ani, să reuşim să ajungem şi noi la un nivel de absorbţie de fonduri europene de peste 90%.
Când am preluat guvernarea, în 2021, eram sub 59%, mult sub 50%. Am predat guvernarea la mijlocul anului 2023 la 77%. Astăzi, am închis anul 2023 cu peste 90%.
Sunt condiţiile create pentru a putea să continuăm să avem o absorbţie de fonduri europene, pentru că vorbim de peste 70 de miliarde de euro care ne sunt încă la dispoziţie, iar banii ăştia, dacă nu îi cheltuim cu chibzuinţă şi cu înţelepciune, îi vom pierde şi nu vom mai avea niciodată această oportunitate", a afirmat Ciucă.
Referindu-se la fondurile guvernamentale, liderul liberal a subliniat că PNL a contribuit la alocarea a 120 de miliarde de lei pentru investiţii.
"Este prima dată când România are din bugetul propriu investiţii de peste 120 de miliarde de lei, respectiv 24 de miliarde de euro, asta în condiţiile în care pe guvernarea liberală, pentru prima dată în 2022, s-a reuşit să avem o creştere economică sănătoasă", a adăugat Ciucă.
Nicolae Ciucă a participat vineri, la Botoşani, la lansarea candidaţilor PNL la alegerile locale.