Nelu Tătaru, îngrijorat de pelerinajul la moaștele Sfintei Parascheva. Măsuri de pandemie

DE Elena Andrei | 03.10.2020 - 16:39
sursă cuvantortodox
sursă cuvantortodox

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că va avea discuţii cu autorităţile din Iaşi, cu Mitropolia Molcdovei, pentru ca manifestările legate de sărbătoarea Sfintei Parascheva să se desfăşoare diferit faţă alţi ani, la un nivel mai redus.

SHARE
Nelu Tătaru a afirmat sâmbătă, la Digi 24, că este un an diferit din cauza pandemiei şi toată lumea trebuie să înţeleagă faptul că nu mai poate fi aceeaşi sărbătoare ca în anii trecuţi. 
 
„Vor urma nişte sărbători ale Iaşiului, vor urma sărbătorile Sfintei Parascheva, sunt la evaluarea unor unităţi medicale, vom avea discuţii inclusiv cu Mitropolia, inclusiv cu factorii de decizie locali. Noi am dat nişte parametri, nişte criterii, nişte circuite, să se poată desfăşura la un nivel mai mic. Nu putem trăi aceleaşi sărbători ca în anii trecuţi sau poate ca în anii viitori, este un an diferit şi toată lumea trebuie să înţeleagă plecând de la populaţia civilă, autorităţi sau cleric. Suntem într-un moment în care trebuie să gestionăm o creştere progresivă a unui număr de cazuri”, a explicat Nelu Tătaru. 
 
El a mai afirmat că sunt criteriile cunoscute care trebuie menţinute, printre care portul măştii, evitarea locurilor aglomerate şi că măsurile care vor fi luate trebuie aplicate la toate activităţile care vor avea loc în Iaşi în perioada următoare. 
 
„Sunt aceleaşi criterii care trebuie menţinute şi nu ar trebui să căutăm ceva sofisticat, portul unei măşti, o distanţare, un dezinfectant, evitarea locurilor prea aglomerate. Nu doar pelerinajul, toate activităţile din această perioadă având în vedere că Iaşiul este un centru universitar, avem o aglomeraţia mare urbană, avem studenţi şi avem aceste sărbători ale Iaşiului care se întind pe mai multe zile”, a mai declarat Nelu Tătaru.

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a anunţat în urmă cu 10 zile că pelerinajul religios de la Iaşi va avea loc şi în acest an, în luna octombrie. Vor fi luate măsuri speciale, pentru a se evita aglomeraţia din jurul Catedralei.

Potrivit unui comunicat al MMB, perioada în care racla va rămâne aşezată în baldachinul din curtea Mitropoliei va fi extinsă la o săptămână, urmând a fi create culoare speciale pentru pelerini.

„Pentru a se evita o concentrare a închinătorilor de-a lungul a doar câteva zile, racla cu moaştele Cuvioasei va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană şi depusă în baldachinul special amenajat încă din data de 8 octombrie şi va rămâne acolo timp de o săptămână, până pe 15 octombrie. Va exista un culoar de acces către sfintele moaşte care să asigure păstrarea distanţării fizice. După ce vor trece de baldachinul care va adăposti racla cu sfintele moaşte, tot printr-un culoar separat, pelerinii vor fi îndrumaţi către ieşirea din zona Ansamblului Mitropolitan. Vor fi puse la dispoziţia pelerinilor măşti oferite de voluntari la intrarea pe culoarul de acces şi pe parcursul rândului”, se arată în comunicatul reprezentanţilor Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

De asemenea, de-a lungul traseului pelerinilor vor exista dozatoare automate cu dezinfectant pentru mâini – iar înainte de a se apropia de zona baldachinului, credincioşii vor trece şi peste covoraşe dezinfectante.

Totodată, fiecare credincios va primi un pachet ambalat şi oferit în condiţii stricte de igienă care va conţine câte o iconiţă, un acatist al Sfintei Parascheva şi o sticluţă de aghiasmă. Intrarea şi ieşirea din Catedrala Mitropolitană se vor face pe culoare diferite şi create astfel încât să se poată respecta regula distanţării fizice.

Sfânta Liturghie va avea loc pe 14 octombrie şi va fi oficiată pe un podium amplasat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. În zonă vor fi amenajate culoare de acces pentru cei care vor dori să participe la slujbă şi care, în număr restrâns, vor putea să intre în spaţii delimitate – astfel încât să nu se creeze grupuri mari de persoane şi să se poată păstra distanţa recomandată de autorităţi.

În acest an nu vor fi aduse nici din ţară, nici din străinătate alte sfinte moaşte sau relicve sfinte.
Zeci de mii de credincioşi sunt aşteptaţi la Iaşi în fiecare an în luna octombrie pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, care sunt scoase din incinta catedralei şi apoi sunt depuse într-un baldachin amenajat în curtea lăcaşului de cult.

Sfânta Cuvioasa Parascheva este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformă Iaşiul în cel mai mare centru de pelerinaj din România.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te