Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, Luminiţa Prodan, a declarat luni, că un băiat în vârstă de 15 ani, din Sebeş, a fost găsit mort, sâmbătă seara, de către familia sa.
Moarte suspectă în cazul unui tânăr din Sebeș. Nici necropsia nu a elucidat misterul
Potrivit acesteia, moartea băiatului nu a fost violentă. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. "În urma efectuării necropsiei, nu s-a putut stabili cauza decesului.
Vor fi efectuate alte investigaţii", a precizat Luminiţa Prodan.
Citește și: Zborurile peste Marea Neagră, suspendate. România trebuie să apere spațiul aerian de acțiuni rusești
Oamenii legii continuă cercetările pentru a afla cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.
Citește și: Generalul CQ Brown, ales de Biden la șefia armatei americane, pentru a contracara expansiunea Chinei
Această tragedie survine la doar câteva luni după moartea unei adolescente din Alba Iulia, care a murit după ce i s-a făcut rău la o sală de fitness.