vineri 26 decembrie
EUR 5.0890 USD 4.3140
Abonează-te
Newsweek România

Miracol de Crăciun: o pisică dispărută de cinci ani, reunită cu familia sa. S-au trezit cu ea la ușă

Data publicării: 26.12.2025 • 13:00
Pisica Foto: Profimedia Images (fotografie cu rol ilustrativ)
Pisica Foto: Profimedia Images (fotografie cu rol ilustrativ)

O pisică neagră a fost reunită cu familia sa chiar înainte de Crăciun, la cinci ani după ce dispăruse. Felina rătăcitoare Bindi a „dispărut fără urmă” din casa sa din Haddenham, Cambridgeshire, în august 2020.

În ciuda apelurilor publicate pe rețelele sociale și a căutărilor pe traseele locale de plimbare timp de mai multe luni, proprietara îndurerată, Jilly Fretwell, nu a reușit să-și găsească pisica mult iubită.

Manager de proiect software, Jilly, în vârstă de 29 de ani, credea că Bindi a dispărut definitiv, până când a primit un telefon neașteptat de la un cabinet veterinar, joi, 18 decembrie, care o anunța că pisica fusese găsită, relatează Daily Express.

Miracol de Crăciun: o pisică dispărută de cinci ani, reunită cu familia sa. S-au trezit cu ea la ușă

„A părut cu adevărat un miracol de Crăciun. Abia când am văzut-o am reușit să credem că era într-adevăr ea. Suntem atât de recunoscători că era microcipată și că este în viață și sănătoasă. Nu am mai auzit niciodată de o pisică dispărută atât de mult timp care să se întoarcă în stare perfecta”, a declarat tânăra.

Ea a mai spus că, înainte să dispară, Bindi obișnuia să iasă „pentru câteva ore și apoi să se întoarcă imediat”, adăugând: „Așa că a fost foarte ciudat să lipsească mai mult de o zi. Chiar nu știam ce se întâmplase.”

Citește și: Categoria de risc pentru care gripa aviară e aproape întotdeauna fatală. Studiu alarmant, ATENȚIE!

Acum, proprietara îi încurajează pe alții să-și microcipeze pisicile. A spus că nu există „niciun indiciu” despre unde ar fi putut fi Bindi în ultimii cinci ani, dar că este pur și simplu fericită că o are din nou acasă, conform PROTV.

Ea a continuat: „Este cea mai afectuoasă și iubitoare pisică pe care am cunoscut-o vreodată. Își pune lăbuțele pe umerii tăi ca să-ți ofere o îmbrățișare adevărată. Este foarte calmă și drăgălașă. Cred că a fost îngrijită de cineva; arată într-o formă excelentă. Probabil a stat în casă, dar nu am nicio idee.”

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră