METEO Alertă nouă de vânt puternic pentru două regiuni din țară. Rafalele vor ajunge la 70 km/oră
Meteorologii au emis duminică o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului pentru mai multe zone din sud-vestul țării. Ravalele ajung la pesye 70 km/oră.
Administrația Națională de Meteorologie a lansat o atenționare Cod galben valabil duminică, 5 iulie, în intervalul orar 12:00 – 21:00.
METEO Alertă nouă de vânt puternic pentru două regiuni din țară. Rafalele vor ajunge la 70 km/oră
Sunt vizate sudul Banatului, precum și vestul și sud-vestul Olteniei. În aceste regiuni sunt prognozate intensificări ale vântului, cu viteze cuprinse între 50 și 70 km/h.
Citește și: El Niño se va „intensifica rapid” și va alimenta fenomenele meteorologice extreme. Când ajunge în Europa?
Meteorologii precizează că evoluția fenomenelor va fi monitorizată permanent.
În funcție de intensitatea și evoluția vremii, avertizarea poate fi actualizată, inclusiv prin emiterea unor avertizări de tip nowcasting pentru fenomene meteorologice severe imediate.
Potrivit ANM, un Cod galben semnalează fenomene meteorologice temporar periculoase pentru anumite activități. Acestea sunt însă considerate obișnuite pentru perioada și zonele vizate.
Autoritățile le recomandă cetățenilor să urmărească informațiile oficiale și să manifeste prudență în zonele afectate de intensificările vântului, scrie Mediafax.