Mesajul lui Vela pentru clanuri, interlopi și răufăcători: „Suntem cu ochii pe voi!”.

DE Vlad Turcanu | Actualizat: 07.08.2020 - 16:10
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela. Foto: INQUAM Photos/ Virgil Simonescu
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela. Foto: INQUAM Photos/ Virgil Simonescu

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a transmis, vineri, un mesaj prin care încurajează românii să aibă încredere în instituțiile statului cu atribuții în combaterea criminalității, despre care spune că lucrează împreună pentru a-și face datoria.

SHARE

Acesta a spus că, în fiecare vineri, MAI va comunica acțiunile desfășurate în cursul săptămânii iar în finalul declarației de presă a transmis un mesaj pentru „clanuri, interlopi și răufăcători: Suntem cu ochii pe voi!”.

„Din această săptămână, în fiecare zi de vineri, vă vom prezenta toate acțiunile MAI care au loc în cursul săptămânii privind combaterea criminalității.

Acest fenomen criminogen se manifestă prin forme agresive și trebuie să fiți la curent cu activitatea noastră. MAI are reacții unitare, structurate și eficiente. Avem planuri comune cu alte instituții în strategii țintite pe grupurile infracționale.

Cetățenii onești ai acestei țări nu trebuie să se teamă. Suntem o țară sigură, în ceea ce privește ordinea publică”, a declarat Vela.

Ministrul a mai spus că are „toleranță zero față de încălcarea legii, cu atât mai mult” dacă există un angajat al MAI „care nu a înțeles până acum de ce parte a baricadei se află”.

„Guvernul face eforturi mari ca în această perioadă, limitată ca resurse, să asigure mijloace tehnice necesare și echipamentul potrivit dar și contextul legislativ pentru ca fiecare angajat al MAI, în special din zona operativă, să se simtă protejați”, a precizat oficialul din Executiv.

Șeful de la Interne a încheiat declarația de presă cu un mesaj: „Am în încheiere un mesaj pentru clanuri, interlopi și răufăcători: Suntem cu ochii pe voi”.

Chestorul șef de poliție, Bogdan Despescu, a spus că în ultimele 7 zile au fost organizate „20 de acțiuni de amploare în care au fost efectuate peste 120 de percheziții care au vizat persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni”.

„În acest context vă prezint câteva exemple. Astăzi sunt efectuate 41 de percheziții domiciliare în 11 județe pentru combaterea infracționalității și protejarea comunității de activități ilegale. Perchezițiile sunt efectuate sub supravegherea procurorilor de la unitățile de Parchet competente și sunt derulate în cadrul unor dosare penale privind infracțiuni de tâlhărie, respectarea regimului armelor și munițiilor, braconaj, uz de armă și alte infracțiuni.

Până la această oră, în cadrul descidenderilor efectuate astăzi, au fost ridicate mai multe obiecte folosite sau provenite din activități infracționale.

Ieri, în urma acțiunilor specifice efectuate de polițiști, sub coordonarea procurorilor din județul Gorj, au fost prinse două persoane în flagrant care aveau asupra lor patru arme letale, o grenadă, precum și peste 600 de cartușe. În cauză, sunt continuate cercetările pentru tragerea la răspundere a celor doi autori”, a mai spus acesta.

Ministrul Afacerilor Interne a susținut o declarație de presă, vineri, la sediul MAI, alături de secretarul de stat Bogdan Despescu și Alexandru Scurtu, șeful Serviciului de Intervenții și Acțiuni Speciale (S.I.A.S.).

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că împotriva clanurilor de interlopi care încalcă legile trebuie dusă o bătălie continuă şi "fără milă".

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te