Merkel: Două treimi din populația Germaniei s-ar putea infecta cu coronavirus

DE Deutsche Welle | 11.03.2020 - 14:28

Cancelara Angela Merkel consideră că două treimi din persoanele din Germania ar putea fi infectate cu noul coronavirus. Merkel a anunțat că va exista o acțiune coordonată la nivelul UE împotriva răspândirii virusului.

SHARE

Într-o conferință de presă extraordinară la Berlin, cancelara federală Angela Merkel a declarat miercuri că  60-70 la sută din locuitorii Germaniei s-ar putea infecta cu noul coronavirus.

Aceste cifre au fost menționate cu ceva timp în urmă de către experți, precum virologul berlinez Christian Drosten. Încă nu se știe cât va dura până când va fi atinsă această cotă, a subliniat directorul Institutului de Virologie de la clinica universitară Charité din Berlin.

„Poate dura doi ani sau chiar mai mult", a spus Drosten. Se estimează că 80 la sută dintre persoanele infectate vor avea simptome ușoare ale bolii. Experții așteaptă ca într-un an, un an și jumătate să existe vaccinuri împotriva noului coronavirus.

Cancelara Merkel a anunțat că va exista o acțiune coordonată la nivelul Uniunii Europene în combaterea crizei coronavirus și a făcut apel la solidaritate.

Liderii UE au mandatat Comisia Europeană să-și intensifice eforturile în direcția împiedicării răspândirii coronavirusului și în contracararea efectelor economice. Va fi creat un fond de 25 de miliarde de euro pentru a reduce efectele crizei economice cauzate de coronavirus, a confirmat Angela Merkel. 

Germania nu va închide frontierele din cauza răspândirii virusului. La nivel național, comitetul de urgență al guvernului federal a anunțat că poliția va ”intensifica din nou controalele, în special la granițele din sudul Germaniei”. Comitetul, din care fac parte reprezentanți ai ministerelor de Interne și al Sănătății, a susținut, de asemenea, recomandarea făcută anterior de ministrul Sănătății, Jens Spahn, de anulare a evenimentelor cu peste 1000 de participanți.

Virusul Covid-19 continuă să se răspândească în Germania: peste 200 de cazuri noi de infecție au apărut în cele șase state federale cele mai afectate doar marți după-amiază.

Acest lucru rezultă din comunicările autorităților din Renania de Nord-Vestfalia, Bavaria, Baden-Württemberg, Hessa, Saxonia Inferioară și Berlin, centralizate de Institutul Robert Koch. Până miercuri la orele amiezii, în Germania au fost semnalate, în total, peste 1600 de cazuri.

Tot miercuri a fost anunțat și al treilea caz de deces în urma îmbolnăvirii cu coronavirus în Germania. Este a doua victimă din regiunea Heinsberg, unde s-au înregistrat primele și cele mai numeroase cazuri de infectare din landul federal Renania de Nord-Vestfalia.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te