Contractele cu zero ore sunt controversate în țările unde ele există. Un lider sindical cu experiență nu le vede cu ochi buni.
Așa-numitele „contracte de muncă cu zero ore” sunt folosite în câteva țări, printre care Marea Britanie, Italia, Olanda și Suedia.
La rândul lor, angajații pot refuza să răspundă solicitării. Deși oferă flexibilitate, acest tip de contract nu vine cu siguranța unui venit fix.
„Pentru salariat, flexibilizarea nu știu dacă constituie neapărat un plus, Să stăm acasă la dispoziția unui număr de angajatori și totuși să nu ne cheme nimeni, nu reprezintă o siguranță a zilei de mâine”, spune George Petrache, lider sindical.
Citește și: VIDEO Două nave cu rachete de suprafață și trei submarine rusești, gata de atac în Marea Neagră
„Aceste contracte de zero ore au fost utilizate mai ales pentru sectoarele care sunt în general prost plătite, sunt sectoare cu calificări reduse, de exemplu sectorul HORECA, al zonei de alimentație și turism”, a declarat Dragoș Pîslaru, președintele Comisiei pentru Ocupare și Forță de Muncă din Parlamentul European.
Citește și: Șeful Statului Major Britanic: Armata Regatului Unit trebuie să fie pregătită să lupte în Europa
Inițiatorii legii spun că noile contracte le-ar oferi angajaților drepturi precum concediu de odihnă și asigurare medicală.
„La acest moment există destule lacune în aplicarea unui astfel de contract, atât legislativ cât și fiscal, cum ar fi calculul concediului medical, al celui de odihnă, plata contribuțiilor”, a declarat Virgil Aldea, specialist HR, potrivit știrileprotv.
Propunerea legislativă a fost înregistrată recent la Senat și urmează să intre în dezbatere.