Mai mulţi copii au ajuns în stare gravă la spital, după ce s-au intoxicat la bazinul de la CS Rapid

DE Daniel Toșa | Actualizat: 26.10.2021 - 22:03
Mai mulţi copii au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat la bazinul de la CS Rapid/FOTO: Unsplash
Mai mulţi copii au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat la bazinul de la CS Rapid/FOTO: Unsplash

Mai mulţi copii au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat la bazinul de înot al clubului CS Rapid, în Bucureşti. Numărul mare de cazuri și gravitatea unora dintre acestea au dus la deschiderea unei anchete.

SHARE

Copiii s-au intoxicat şi au avut simptome specifice unei intoxicaţii, după antrenamentele de înot de la bazinul CS Rapid din Bucureşti.

Micuţii au ajuns la spital, acolo unde au primit îngrijiri medicale. Ulterior, poliţiştii au declanşat o anchetă.

„În data de 19 octombrie, Secția 20 Poliție a fost sesizată de către o unitate spitalicească cu privire la faptul că la camera de gardă au fost aduși de părinți, trei minori, ce prezentau simptomatologie specifică unei expuneri la vapori de clor.

La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiști din cadrul Secției, iar din primele date a rezultat faptul că minorii au participat la antrenamente de înot, la un bazin din sectorul 6.

Citește și: „Patrioții” cad pe capete. Antivacciniștii ajung la spital sau mor după protestul din 2 octombrie

Au fost declanșate cercetări, din oficiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Ulterior, aceeași unitate sanitară a informat subunitatea de poliție cu privire la faptul că alți minori au fost prezentați la camera de gardă, cu aceleași simptome.
Au fost prelevate probe de apă din bazin, fiind sesizată și Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București.

Urmare a probelor administrate în cauză, cercetările sunt continuate de Secția 20 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și neglijență în serviciu”, se arată într-o informare a Poliţiei.

Reprezentanţii spitalului au anunţat că, în total, 18 copii au ajuns la spital cu intoxicaţie cu clor.

Citește și: Liderul Bisericii Ortodoxe, Patriarhul Bartolomeu, internat în spital, în SUA

„În decurs de trei zile s-au prezentat, în etape, 18 copii cu intoxicație cu clor. Din care 4 au refuzat internarea și 2 nu au necesitat internare. Au fost internați 12 copii cu pneumonie post expunere la vaporii de clor, dintre care 10 au necesitat oxigen. Fiecare a stat internat în medie 3-4 zile.

Evoluția a fost favorabilă, ultimii externați au fost duminică. În acest moment nu mai avem nici un copil internat din accidentul colectiv de la bazinul Rapid. La prezentarea lor la UPU, a fost anunțată poliția evenimente la 112 (s-au prezentat cei de la secția de care aparține bazinul de înot), conducerea spitalului și DSP”, se arată într-un comunicat al spitalului „Grigore Alexandrescu”.

Reprezentanţii clubului CS Rapid au explicat că analizele apei au arătat că nu a existat niciun pericol pentru copii.

„Bazinul este închis din data de 18 octombrie seara. Este o anchetă în desfășurare la Poliție. Am avut anchetă de la DSP vineri și ieri, care nu a relevat nimic periculos pentru copii. Toate au ieșit bune. Analiza apei nu indică niciun pericol pentru copii.

Nu pot să vă spun nimic mai mult. Noi am dus analiza apei la DSP, așa cum prevede legea, luni, 18 octombrie, când s-a întâmplat intoxicarea copiilor, iar analiza apei este în parametri normali, fără să indice vreun pericol pentru copii. Nu știm de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Am fost și suntem îngrijorați pentru copii. Am făcut și noi verificări interne”, a spus Valentina Caciureac

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te