Dezbaterea de la televiziunea publică a avut loc cu trei zile înainte de alegerile prezidențiale la care Ion Iliescu, candidatul Frontului Salvării Naționale, a obținut un scor zdrobitor, câștigând cu un procent de 85,07% (12.232.498 de voturi).
Radu Câmpeanu, candidatul Partidului Național Liberal, a obținut, atunci, un procent de 10,64% (1.529.188 de voturi), iar Ion Rațiu, candidatul Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat s-a clasat pe locul trei, cu 4,29% (617.007 de voturi). Prezența la vot la prezidențialele din „Duminica orbului” a fost una record, 86,19% din alegători.
În cadrul dezbaterii de la TVR, din 17 mai 1990, Ion Rațiu a dat o definiție impecabilă a democrației. În replică, Ion Iliescu i-a răspuns în stilul caracteristic, de comunist cu state vechi, cu care, în acei ani, a cucerit electoratul din România.
Reproducem, mai jos, discuția dintre Ion Rațiu, Radu Câmpeanu și Ion Iliescu, din cadrul dezbaterii din 17 mai 1990, de la TVR, pornită de la una dintre întrebările primite de cei trei candidați la prezidențiale: Ce faceți în ipoteza în care nu sunteți ales?
Radu Câmpeanu: Sper că alegerile se vor produce fără ca să se producă manipulări de vot. În aceste condiții este sigur că noi vom accepta verdictul oricum ar fi și, atunci când m-a întrebat unul dintre gazetari, ce-o să fac primul lucru, dacă nu voi fi ales, vă spun foarte simplu că o să-l felicit pe cel care a fost ales. Nu încape îndoială că în democrație se respectă votul, indiscutabil. Numai cu condiția ca votul să fie cinstit exprimat. Este chestiunea pe care o punem noi de la început.
Ion Iliescu: Eu chiar salut cele spuse de domnul Câmpeanu. Consider că după alegeri, independent de rezultatul lor, îmn fața țării vor sta probleme foarte grele, care vor necesita o conjugare a eforturilor și o conlucrare, indiferent de pe ce poziție.
Sper, în primul rând, într-o maturizare a vieții politice, deci inclusiv a formațiunilor politice, ca să putem trece peste marile greutăți c care ne confruntîm. Adică, nu va fi o mare plăcere pentru cel ce va veni la guvernare. Va fi mult mai simplu să faci opoziție.
Ion Rațiu: Îl întreb pe domnul Iliescu ce ar face în ipoteza în care nu este ales. A spus ce ar face în ipoteza în care e ales.
Ion Iliescu: Exact ce am spus. Independent de rezultatele alegerilor, mă voi simți obligat și eu, ca și colegii mei, să conlucrăm la edificarea acestui program de renaștere a țării, pentru a structura o veritabilă democrație, pentru a însănătoși economia, pentru a însănătoși viața spirituală, climatul moral al societății românești. Ion Rațiu: Răspunsul meu este foarte ușor.
Toată viața mea am luptat pentru democrație. Am plecat din țară când eram tânăr, m-am opus totalitarilor de dreapta și, pe urmă, m-am opus totalitarilor de stânga. Și îndată ce am putut, după ani și ani de luptă în Occident, care sper că se va cunoaște tot mai bine.
Dacă nu voi fi ales, mă voi concentra să aduc tot ce am acumulat eu în acești ani de xil, toate cunoștințele mele, tot ce am scris voi publica, din nou, și în țară. Deja unele cărți au fost traduse și se găsesc deja pe piață.Și voi lupta să aduc elementul esențial al democrației, care nu este jocul numerelor, cine are majoritate, cine dintre noi trei va avea numărul cel mai mare de voturi.
Democrația însemnează o înțelegere că omul este în centrul societății și toate instituțiile se învârt în jurul lui, că democrația însemnează că îl asculți pe om și pe urmă îi respingi punctul de vedere. Chintesența democrației se poate exprima într-o singură frază: voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.
Dacă ești în stare să faci treaba asta, atunci am început să învățăm ce însemnează democrația. Iar rostul meu, în momentul în care nu voi fi ales, va fi să aduc democrația în țara asta, pe cât mă ajută puterile. Nu numai în partidul meu, PNȚCD, dar prin Uniunea Mondială a Românilor Liberi, care a avut rezultate la fel de frumoase, și sunt încântat că Radu Câmpeanu a vorbit așa de frumos în Parlament despre activitatea exilului și despre rezultatele pe care le-a obținut.
Va trebui ca noi, cei care cunoaștem mecanismul și respectul reciproc între oameni, care trebuie să existe pentru ca să funcționeze o democrație, toată viața mea o voi dedica acestui scop.
Ion Iliescu: Cei capabili să reformeze sistemul sunt cei care aparțin sistemului. Care au căpătat această experiență pentru că numai ei pot să vadă din interior toate pârghiile transformatoare pe o bază realistă.