Ambii primiseră în România, la fel ca Sorin Oprescu, pedepse grele cu executare. Ei așteaptă, în libertate, o decizie definitivă cu privire la extrădare, conform deciziei judecătorilor italieni. La fel și Sorin Oprescu, numai că în Grecia.
Conform unor surse judiciare din cadrul Curţii de Apel din Napoli, judecătorii italieni au analizat joi documentele CEDO care privesc condiţiile precare din penitenciarele româneşti, astfel că au stabilit să reanalizeze pe data de 6 octombrie cererea de extrădare formulată de autorităţile române cu privire la cei doi.
Citește și: Chimistul licențiat al grupării Hell's Angels poate să cheltuie bani pentru dezvoltarea României
În plus, magistraţii italieni consideră că viaţa celor doi ar fi în pericol în penitenciarele româneşti, notează Știrile TVR.
Citește și: VIDEO De ce n-a mai cântat Salam pentru Scandal Spoitoru, Nixon de la Buzău și Ciprian de la Madrid
În dosarul de corupție de la Primăria Capitalei, directorul Cornel Bogdan Popa primise în România 11 ani și 6 luni de închisoare, iar omul de afaceri Romeo Albu, 6 ani. Cei doi s-au predat Italia la începutul lunii iunie. Popa şi Albu au plecat în Italia chiar în timpul procesului din România. S-au stabilit în Napoli, unde şI-au dezvoltat afaceri înfloritoare.
Condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită și grup infractional organizat, Sorin Oprescu este și el liber în Grecia, unde, de asemenea, se judecă extrădarea solicitată de instanțele din România. Şi Oprescu aşteaptă o decizie definitivă cu privire la extrădare tot în libertate.
Condamnații români, protejați de magistrații din Italia
Printre infractorii români condamnați sau cercetați și dați în urmărire internațională, dar care stau liniștiți în Italia se numără: omul de afaceri Dragoș Săvulescu, fosta șefă DIICOT, Alina Bica, fostul colonel SRI, Daniel Dragomir, fostul europarlamentar PDL, Marian Zlotea, omul de afaceri Ioan Bene și Mario Iorgulescu și interlopul Mircea Băluș, zis Nebunu.
Citește și: O judecătoare de la Lehliu-Gară, pedepsită "de ochii lumii" pentru că întârzia soluționarea cauzelor
Toți au beneficiat de clemența sistemului juridic italian care a refuzat să-i extrădeze doar pentru că aveau rezidență italiană.