Miliardarul este acuzat de dare de mită și fals în legătură cu obţinerea licenţei pentru exploatarea zăcământului de fier Simandou din Guineea (vestul Africii), a declarat avocatul lui Steinmetz.
În august 2019, Steinmetz a fost pus sub acuzare de un procuror din Geneva. Acesta îl acuză pe miliardar și pe doi asistenți că ar fi plătit mită 10 milioane de dolari uneia dintre soțiile fostului președinte din Guineea, Lansana Conte, pentru licențe miniere între 2005 și 2010.
„Există două acuzații, corupție și fals. Ambele sunt contestate categoric. Acuzațiile nu au niciun temei de fapt sau de drept”, a declarat pentru Reuters Marc Bonnant, un cunoscut avocat din Geneva care îl reprezintă pe Steinmetz.
„Beny Steinmetz nu i-a plătit niciodată un cent doamnei Mamadie Toure (una dintre concubinele fostului preşedinte din Guineea – n.r.). Mamadie Toure nu a fost soția președintelui (Lansana Conte), nu este agent public și, prin urmare, nu putea fi coruptă”, a spus Bonnant.
„Beny Steinmetz nu a semnat niciodată documente falsificate, nu a fost niciodată un instigator la semnarea documentelor falsificate„, a adăugat el.
Avocatul susţine că Steinmetz va participa la proces. Miliardarul a fost rezident în Geneva, dar din 2016 s-a mutat în Israel. Ancheta se desfăşoară în Elveţia întrucât unele fapte de corupţie s-ar fi petrecut la Geneva. Procurorul care a instrumentat dosarul, Claudio Mascotto, a solicitat anul trecut pedepse cu închisoarea cuprinse între doi și 10 ani pentru Steinmetz și cei doi asociați ai săi, scrie g4media.ro.