Instanța a refuzat extrădarea unui bărbat către Rusia, deși e acuzat de triplă crimă. De ce?
ustiția ieșeană a refuzat să extrădeze un cetățean moldovean acuzat de comiterea unui triplu asasinat în scop de jaf.
Magistrații Curții de Apel nu au fost convinși nici de acuzațiile ce i se aduceau, nici de faptul că moldoveanul ar putea beneficia de un proces corect. Faptul că și documentația trimisă de Rusia a fost „subțire” s-a dovedit decisiv. Oricum, între timp moldoveanul a părăsit România cu prima ocazie.
Eduard Ș. a intrat în România prin vama Albița pe 6 mai. Se afla într-un autocar, în tranzit spre aeroportul Otopeni. Drumul său s-a schimbat însă spre Iași, sub escortă, iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel a cerut imediat arestarea sa provizorie de urgență în vederea extrădării. În ianuarie 2024, Judecătoria raionului Leninski din Smolensk, regiune aflată în vestul Rusiei, emisese un mandat național de arestare pe numele moldoveanului. La sfârșitul lui aprilie 2024, fusese dat de autoritățile ruse în urmărire internațională.
Pe 7 mai, Eduard Ș. a fost prezentat judecătorilor. Moldoveanului i se reproșa faptul că în 1998 se asociase cu un cetățean rus, O.V., împreună cu care cumpărase ilegal un pistol și cartușe. Pe 22 iunie 1998, cei doi merseseră împreună cu doi cetățeni vietnamezi și unul bulgar într-o pădure. Îl împușcaseră pe unul dintre vietnamezi în cap. Pe al doilea, în spate și abdomen. Pe bulgar, îl împușcaseră de două ori în spate. Criminalii își îngropaseră apoi victimele și plecaseră. Scopul triplei crime ar fi fost jaful, ei însușindu-și bunurile victimelor, respectiv bani, bijuterii din aur și un autoturism Volkswagen Passat, în valoare totală de 35.000 de dolari. Mai mult pe ziaruldeiasi