Încă o dronă aparent rusească a intrat în spaţiul aerian al Republicii Moldova
Un aparat de zbor cu caracteristici similare dronei de tip Gheran-3 (Shahed 238) a survolat neautorizat spaţiul aerian al Republicii Moldova luni noapte
Incidentul a avut loc aproape de miezul nopţii, pe fondul atacurilor ruse asupra regiunii Odesa din Ucraina, a anunţat Ministerul Apărării de la Chişinău într-un comunicat.
Incidentul vine după ce, cu câteva ore mai devreme, în cursul dimineţii de luni, o dronă de luptă a explodat în satul Crocmaz, din raionul Ştefan Vodă, la circa 100 de km de Chişinău, provocând o explozie puternică, urmată de un incendiu de vegetaţie. La faţa locului au fost găsite fragmente ce par să aparţină dronei, potrivit poliţiei.
Încă o dronă aparent rusească a intrat în spaţiul aerian al Republicii Moldova
Serviciul Operaţii Aeriene al Armatei Naţionale a comunicat că noul vehicul aerian a fost depistat la ora 23:41, deplasându-se din direcţia localităţii Stepanivka din regiunea Odesa. Drona a intrat în spaţiul aerian al Republicii Moldova prin zona localităţii Priozeornoia. La doar un minut după intrare, la ora 23:42, aparatul de zbor a părăsit spaţiul aerian naţional, îndreptându-se spre nordul localităţii Stepanivka, precizează Ministerul Apărării din Republica Moldova.
„S-a stabilit că caracteristicile aparatului de zbor sunt similare cu Gheran 3 (Shahed 238) care a survolat spaţiul aerian al ţării noastre în urma atacurilor aeriene din această noapte ale Federaţiei Ruse asupra regiunii Odesa”, a transmis ministerul, citat de NewsMaker.
În cazul dronei de luni dimineaţă, explozia a provocat distrugeri pe o rază de 800 de metri. În urma incidentului, ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, a fost rechemat în ţară pentru consultări, scrie News.ro.