Proiectul de act normativ prevede, printre altele, posibilitatea cumpărării vechimii în muncă necesară pensionării pentru limita de vârstă, termenul fiind prelungit până la data de 31 decembrie 2024, a anunțat ministrul Muncii Simona Bucura-Oprescu.
Guvernul vrea prelungească termenul pentru cei care vor să cumpere vechime în muncă pentru pensie
„Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a lansat în transparenţă decizională un proiect de ordonanţă de urgenţă privind domeniul pensiilor publice. Proiectul prevede, printre altele, posibilitatea cumpărării vechimii în muncă necesară pensionării pentru limita de vârstă, termenul fiind prelungit până la data de 31 decembrie 2024”, a scris Simona Bucura-Oprescu, joi pe Facebook.
Ea a adăugat că persoanele interesate pot plăti retroactiv contribuţia de asigurări sociale pentru cel mult 6 ani anteriori lunii în care se încheie contractul cu Casa de Pensii.
Citește și: Droguri găsite de jandarmi în autocarul suporterilor ARIS Salonic înainte de meciul cu Dinamo Kiev
„Plata contribuţiei se efectuează într-o singură tranşă sau în tranşe lunare până la termenul de 31 decembrie 2024. Pot cumpăra vechime în muncă cetăţenii români din ţară sau din străinătate care nu sunt pensionari şi care nu au fost asiguraţi în sistemul public de pensii. Venitul pentru care se achită contribuţia de asigurări sociale nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare.
Cota de contribuţie, potrivit Codului Fiscal, este de 25%. Persoanele interesate trebuie să se prezinte la Casa de Pensii personal sau prin mandatar, desemnat prin procură specială, cu cartea de identitate în original şi copie”, a mai precizat ministrul Muncii.
Ea a mai spus că, până acum, la nivel naţional au fost încheiate 28. 516 contracte de asigurare socială cu plata retroactivă - cumpărarea de vechime - pentru care s-au plătit 336.885.881 de lei, potrivit news.ro.