Mitarakis a susţinut la o conferinţă de presă că în prezent între 2.000 şi 3.000 de migranţi africani se află în diferite locuri pe coasta de vest a Turciei aşteptând ocazia să se îmbarce către o insulă greacă.
În noiembrie, dintr-un număr de 214 de migranţi care au debarcat pe insula Lesbos, 142 erau somalezi, potrivit ministrului grec, care acuză Turcia că, în cel mai fericit caz, ''închide ochii'' în faţa acestui trafic care alimentează ''efectul de chemare'' ce încurajează migranţii să vină spre Europa.
Conform unor mărturii obţinute de autorităţile greceşti de la unii migranţi, aceştia au spus că au călătorit cu avionul de la Mogadiscio la Istanbul cu bilete plătite de ONG-uri la preţuri mult sub cele normale, adică aproximativ 100 de euro, în loc de circa 1.000 de euro, a mai spus Mitarakis. ''Aceste persoane nu pleacă din zone de conflict, primesc vize de studiu (în Turcia) şi intră în Turcia fără controale riguroase'', explică ministrul grec.
El a prezentat şi înregistrări cu mai multe astfel de mărturii, într-una din ele migrantul intervievat menţionând ONG-ul numit Aegean Boat Report, o organizaţie care monitorizează deplasările pe Marea Egee.
Ministrul grec a acuzat astfel Turcia că încalcă acordul semnat cu UE în 2016, prin care Ankara s-a angajat să prevină plecările ilegale către Grecia. Mai mult, spune acelaşi ministru, Turcia refuză să reprimească migranţii returnaţi după ce li s-a respins cererea de azil în Grecia, iar garda de coastă turcă direcţionează către Grecia ambarcaţiunile cu migranţi descoperite în apele teritoriale turce. El dă în acest sens exemplul naufragiului din 2 decembrie, când garda de coastă turcă a avertizat-o pe cea greacă cu privire la prezenţa unei bărci pneumatice cu migranţi numai după ce aceasta a ajuns în apele greceşti. Respectiva barcă s-a răsturnat, iar două femei au murit.
Aceste acuzaţii la adresa Turciei vin într-un moment în care Grecia este la rândul ei în atenţia mai multor organizaţii internaţionale pentru practici similare, adică returnarea unor ambarcaţiuni către Turcia, ceea ce ministrul grec menţionat a negat marţi din nou, scrie Agerpres.