În ceea ce priveşte procentul de vaccinare al populaţiei adulte în România, acesta este de 47,5, cu mult sub procentul de vaccinare înregistrat în rândul adulţilor la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, a anunţat, marţi, Valeriu Gheorghiţă.
„În ceea ce priveşte acoperirea vaccinală la nivel naţional, în momentul acesta sunt peste 7,63 de milioane de persoane care au primit cel puţin o doză de vaccin şi peste 7,2 milioane de persoane vaccinate cu schemă completă. Ca atare, rata de vaccinare cu cel puţin o doză din populaţia totală a României de 19,3 milioane de locuitori, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică, este de circa 39,5%”.
Citește și: EXCLUSIV Ce crede Câciu că-l recomandă: Am 600 de articole pe zona fiscal-bugetară și macroeconomie
„Din populaţia de peste 12 ani, rata de vaccinare în momentul de faţă este de 45%, iar populaţia adultă peste 18 ani rata de vaccinare este 47,5%. La nivel european, rata de vaccinare din populaţia adultă în ţările membre ale Uniunii Europene este de circa 81% cu cel puţin o doză şi de aproape 70% cu schemă completă”, a anunţat, marţi, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă.
Conform acestuia, la nivelul municipiului Bucureşti rata de acoperire vaccinală cu cel puţin o doză este de 65,2%, judeţele Cluj, Constanţa şi Sibiu au peste 50% rată de acoperire vaccinală în timp ce alte 23 de judeţe au rată de vaccinare între 40 şi 50%, un număr de 13 judeţe au rată de vaccinare între 30 şi 40% iar în două judeţe rata de vaccinare este mai mică de 30%. Astfel Covasna are rată de vaccinare de 29,15%, iar judeţul Suceava are 28,2%.
Citește și: Richard, asasinul lui Emi Pian, și frații Ciprian și Grațian Pian, cât pe ce să scape din arest
Pe grupe de vârstă, cea mai mare rată de acoperire vaccinală este înregistrată la persoanele cu vârste între 50 şi 60 de ani (54%), urmată de grupa de vârstă 60-70 de ani (51,2%). Aproape jumătate din populaţia între 20 şi 50 de ani este vaccinată, în timp ce doar un sfert din populaţia de 80 de ani s-a vaccinat.
În rândul copiilor şi adolescenţilor, 15% dintre cei 12-25 ani sunt vaccinaţi şi 36% dintre cei cu vârste între 16 şi 19 ani.
La nivel naţional, de la începutul campaniei de vaccinare au fost raportate 19.260 de cazuri de reacţii adverse, reprezentând 1,3 la 1000 de doze de vaccin administrate.
La nivel naţional, au fost eliberate peste 9 milioane de certificate digitale europene privind vaccinarea. Cele mai multe, respectiv 91,8% atestă vaccinarea.