Escrocul deghizat în călugăriță le-a spus polițiștilor că umblă așa întrucât, "ca bărbat, lumea te trimite la muncă".
Barca Istvan (30 de ani) își continuă activitatea contravențională pe raza municipiului Satu Mare. Deghizat într-o călugăriță, individul a fost surprins astăzi la o stație de combustibil situată în municipiul Satu Mare, pe Drumul Botizului.
Escrocul deghizat în călugăriță: Ca bărbat, lumea te trimite la muncă. Mai iei și un pumn în cap
Acesta a fost cât pe ce să înșele un tânăr, dar angajații stației s-au prins și l-au dat de gol.
”Îl prostise pe un tânăr ca să îi facă cumpărăturile, dar fetele de la OMV l-au recunoscut. Nu înțeleg de ce polițiștii nu i-au reținut cel puțin “echipamentul“. Eu am avut o întâmplare foarte neplăcută cu această așa-zisă “măicuță” acum două săptămâni”, a spus un martor pentru PresaSM.
Citește și: Interlopii care au vrut să-și piardă urma. Costel Corduneanu și Emi Pian au luat numele soțiilor
Bărbatul este din Bacău și nu este la prima faptă de acest gen. Individul ”colindă” prin toată România și se pare că ar avea probleme psihice. A fost prins și amendat în toată țara, din localitatea de origine și până în București.
Acționează în zona mănăstirilor
De obicei, pentru a-și crește șansele de succes, individul acționează în zona lăcașurilor de cult, acolo unde a și fost ridicat de cele mai multe ori. Este foarte eficient și puțini oameni își dau seama că este vorba despre un bărbat care practică o înșelătorie.
Citește și: Interlopii Caran încercau să-și mărească aria de influență. Cum au vrut să pună monopol pe București
”L-am luat din zona centrală a municipiului Satu Mare și l-am dus la Gara CFR. Când am ajuns la destinație nu i-am luat bani, că am zis să fac și eu o faptă bună. Mi s-a părut dubios în momentul în care mi-a mai cerut și zece lei. Care călugăriță îți mai cere bani după ce faci o faptă bună? Evident ca nu i-am dat, dar l-am lăsat în plata Domnului”, a spus un taximetrist din municipiul Satu Mare pentru PresaSM.
Dus la sediul Poliției Locale, el le-a declarat polițiștilor locali că este mai profitabil să cerșească deghizat în femeie, mai ales când simulează și un handicap: „Ca bărbat, lumea te trimite la muncă. Îți mai trage și un pumn în cap”.