Sunt afectate, în special, elicopterele SMURD care transportă bolnavii grav la alte clinici din ţară. Piloţii sunt direcţionaţi spre un teren de fotbal din apropierea stadionului din oraş, aflat în şantier. În trei zile, elicopterul SMURD a aterizat de patru ori la Târgu Jiu. Ultima solicitare a fost să ducă la Craiova un bebeluş.
„Ştim că, începând cu 20 este ocupată zona şi acesta este locul de aterizare”, a declarat pilotul elicopterului, potrivit Digi24.
„În toate cazurile în care este nevoie de transportul pacientului cu elicopterul, acesta este chemat şi aterizează pe stadion. Toţi pacienţii sunt preluaţi de pe stadion”, a explicat Constantin Mitroi - managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj.
Autorităţile promit că, în doi ani, vor muta toate petrecerile de pe heliport la marginea oraşului, unde vor să realizeze un parc de agrement.
„O avem şi prevăzută. Avem tot ceea ce ne trebuie. Am prevăzut acolo inclusiv scenă amenajată pentru astfel de evenimente. Acolo vom muta toate evenimentele, toate sărbătorile din municipiul Târgu Jiu”, promite Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu.
Heliportul va fi nefuncţional şi în luna august, când este programat Festivalul Berii. În plus, din 2012, de când a fost realizat, acesta poate fi folosit doar pe timpul zilei.
Primăria n-a mai avut bani să instaleze reflectoare care să ghideze piloţii şi în timpul nopţii, aşa că bolnavii care trebuie transferaţi la alt spital, noaptea, sunt duşi cu salvarea deşi, cu elicopterul, ar putea ajunge chiar şi de patru ori mai repede cu elicopterul.