Evoluția pandemiei de Covid-19 este departe de a se fi încheiat. Dimpotrivă în ultima perioadă mai multe țări anunță un nou val pandemic, asistând la o creștere a numărului de noi cazuri, de la o zi la alta. De curând, ofițerul de securitate medicală din Marea Britanie a solicitat creșterea nivelului de alertă sanitară de la 3 la 4, pe fondul degradării situației epidemiologice din Regatul Unit. Nici în țara noastră situația nu pare îmbucurătoare, având în vedere creșterea numărului de pacienți nou diagnosticați cu Sars-Cov-2, dar și creșterea indicelui de transmisibilitate în comunitate.
Făcând o analiză a ceea ce știm până în acest moment, ne putem da seama cu ușurință că nu avem un tratament etiologic împotriva noului coronavirus, că nu există premisele unui vaccin înainte de 2021 și că singura posibilitatea de a putea controla, într-o anumită măsură evoluția pandemiei, constă în respectarea măsurilor sanitare.
În ultimele zile am asistat cu toții la apariția unor proteste de stradă împotriva măsurilor sanitare. Astfel de proteste au fost și în alte țări europene în care oamenii au ales să iasă în stradă, sfidând toate regulile sanitare. În acest context ne putem întreba dacă, într-adevăr, aceste proteste vizează doar măsurile sanitare în sine sau reprezintă o formă de manifestare a altor nemulțumiri, iar pandemia de Covid-19 a fost pretextul, dar și factorul declanșator.
Analizând mesajele protestarilor, cred că putem discuta de o formă de manifestare ideologică, în care oamenii au adus în prim plan ideile unei conspirații mondiale care încearcă să schimbe geo-politic lumea și să inducă schimbări sociale. Însă aceste ipoteze conspiraționiste cel mai probabil au fost generate în lipsa unor informații coerente și susținute ale clasei politice.
De asemenea este posibil că aceste proteste să fie rezultatul unor nemulțumiri mai vechi care vizau clasa politică. Nu a fost nevoie decât de o scânteie care să aprindă nemulțumirile populației cu privire la degradarea clasei politice. Pandemia de Covid-19 a reprezentat un bun prilej pentru sancționarea oamenilor politici. De fapt este sancționată indiferența, neimplicarea, corupția și lipsa de respect a unei părți din clasa politică în raport cu cetățeanul de rând. Este posibil ca aceste revolte ideologice să atragă atenția asupra faptului că anumite structuri disfuncționale ale statului, cum ar fi sistemul de sănătate și cel educațional, nu pot fi compensate prin măsuri restrictive. Cu cât structurile unui stat sunt mai ineficiente, cu atât măsurile restrictive ar putea fi mai dure pentru a realiza un echilibru în controlul pandemiei. Oamenii din stradă poate doresc să transmită un mesaj care să reformeze tocmai acestei structuri care nu au putut gestiona într-un mod eficient pandemia sau cel puțîn la un nivel comparativ cu alte țări europene.
Un alt element care poate explica aceste mișcări sociale este reprezentat de incapacitatea claselor politice de a capta atenția și încrederea populației. În multe țări, structurile guvernamentale nu au reușit să stabilească o comunicare eficientă cu oamenii, fapt care a determinat o scindare între deciziile politice și aplicarea lor. Comunicarea deficitară sau de multe ori greșită, prin eliberarea în spațiul public a unor informații eronate sau contradictorii a fost principala sursă a neîncrederii populației. În plus astfel de divergente publice au continuat să alimenteze din plin teoriile conspirației.
În România situația a fost cu atât mai delicată, având în vedere anul electoral. În lipsa unor discuții politice productive și a unor subiecte cu adevărat importante, oamenii politici au ales calea mediocrității, folosind pandemia ca principala tema electorală. Politizarea celei mai grave crize sanitare din ultimii 100 de ani a crescut gradul de dezorientare al oamenilor, dar și retragerea suportului acestora. Structurile guvernamentale au ajuns să emită legislație sterilă care nu își găsește efectiv aplicabilitatea în rândul oamenilor. Pandemia nu poate fi câștigată cu acte normative. Recaptarea încrederii populației este elementul esențial ce trebuie recâștigat în cel mai scurt timp.
La debutul epidemiei pe bătrânul continent, Uniunea Europeană s-a aflat într-o stare de paralizie funcțională și instituțională. Locuitorii spațiului comunitar se așteptau că în prezența unei amenințări la adresa siguranței sanitare a cetățenilor, structurile europene să genereze un răspuns medical unitar. Din păcate acest răspuns a întârziat să apară, creionand imaginea unei mega-structuri europene ineficiente. Uniunea Europeană era cât se poate de absentă în primele săptămâni de la debutul pandemiei, atunci când Covid-19 mătura țări precum, Italia și Spania. În acele momente, prin această lipsa de reacție s-a transmis populației faptul că fiecare țară este pe cont propriu în lupta cu acest virus. În mod cert a existat o nemulțumire socială determinată de prăbușirea unui ideal în care cu toții credeam și care ne dădea speranța că în fața unei crize comunitare, această structură a statelor europene unite va asigura tot suportul de care avem nevoie. Eficiența unei astfel de structuri europene ar trebui să se observe în timpul unor momente de criză.
Toate aceste aspecte conturează, de fapt, complexitatea manifestărilor de protest din ultimele zile din marile orașe ale Europei. Sunt mai mult decât simple revolte împotriva unei măști sau a distanțării fizice. Mișcările sociale reprezintă un amestec ideologic, iar dacă ar fi să privim simplist manifestațiile și să ne rezumăm doar la măsurile sanitare contestate acolo, cred că putem spune că populația nu le acceptă pentru că vin din partea unei clase politice care și-a pierdut respectul și încrederea.
