Furtul a fost sesizat în data de 02.11.2022 de către un localnic din comuna Pișcolt. Acesta le-a spus oamenilor legii că la finalul lunii octombrie una sau mai multe persoane neidentificate au intrat în casa lui, folosind chei potrivite și fără să forțeze ușa. Suspecții au furat suma de 4.200 de lei, aflată într-un sertar, relatează presasm.ro.
Polițiștii au reușit ca într-un timp scurt să îi identifice pe autori, fiind vorba despre doi minori, în vârstă de 17 și 14 ani, din comuna Pișcolt.
Aceștia ar fi intrat în casa păgubitului în data de 31.11.2022, știind că proprietarul își ține cheile într-un loc anume. Apoi, au intrat în casă și au luat banii găsiți într-un sertar.
Localnicii din Pișcolt au precizat că oamenii legii ar fi reușit să recupereze aproape jumătate din banii sustrași. Minorii au folosit cealaltă sumă pentru a mânca la restaurante și pentru a-i risipi la jocurile de noroc.
Potrivit legislației în vigoare, cei doi adolescenți sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de furt. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă să fie internați într-un centru pentru delicvenți juvenili.