Doctorul Beuran contestă demiterea sa din funcția de șef de secție la Floreasca: „Nu e motivată”

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 07.01.2020 - 09:07
Medicul Mircea Beuran
Medicul Mircea Beuran

Profesorul Mircea Beuran, demis, luni, din funcția de șef al Secției de Chirurgie de la Spitalul Floreasca din București, a anunțat că va contesta această decizie a conducerii unității medicale.

SHARE

„Decizia pe care am primit-o nu este motivată, nu am primit niciun raport. (...) Lucrurile acestea m-au surprins, dar pot să afirm totodată că nu sunt niște lucruri normale, adică să poți să-i dai decizia unui om fără să argumentezi, decât o inșiruire de cifre (...) sunt niște acuze generale. Dar probabil că atât este capacitatea acestei comisii”, a declarant, luni seară, Mircea Beuran, la Antena 3.

În raportul transmis Ministerului Sănătății de către conducerea Spitalului Clinic de Urgență București, raport făcut după ce, în preajma Crăciunului, a fost făcut public un caz uluitor – o pacientă în vârstă de 66 de ani a ars pe masa de operație de la Floreasca, iar ulterior a murit – se arată mai mule abateri ale profesorului Mircea Beuran, precum și ale echipei medicale care a operat-o pe femeie atunci când s-a petrecut tragedia. Conform raportului, prof. dr. Mircea Beuran, ca șef al Secției Clinice de Chirurgie III, a încălcat 10 obligații din cele 33, asumate prin contractul de administrare al secției.  

CITEȘTE ȘI: Dacă nu mai puteți de grija pacienților, de ce nu ați făcut grevă până acum, stimați doctori?

„În urma analizei întregului material probator avut la dispoziție, concluziile cercetării administrative dispuse de SCUB sunt că incidentul s-a produs ca urmare a unor erori umane, comise de către echipa operatorie. Din raport reiese că domnul prof. dr. Mircea Beuran, ca șef al Secției Clinice de Chirurgie III a încălcat 10 obligații din cele 33, asumate prin contractul de administrare al secției.

Date fiind măsurile dispuse din cercetarea administrativă s-a luat, printre altele, și decizia încetării contractului de administrare a prof. dr. Mircea Beuran, din calitatea de șef al Secției Clinice de Chirurgie III”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Sănătății.

Reprezentanții instituției vor prezenta, marți, concluziile raportului propriu, instrumentat de Inspecției Sanitare de Stat și al Corpului de Control și „salută totodată decizia managementului de la SCUB, de încetare a contractului de administrare a șefului de secție, care nu a respectat obligațiile contractuale”.

CITEȘTE ȘI: Iartă-ne, domnule doctor, că am făcut scandal după ce ați dat foc unei paciente!

Pe de altă parte, Inspecția Sanitară a sancționat cu amenzi unitatea spitalicească, pentru neregulile găsite, cât și întreaga echipă de medici care au participat la intervenția chirurgicală - de la asistent, până la conducătorul echipei. Cuantumul amenzilor este de aproximativ 30.000 de lei. După ce Mircea Beuran a fost demis din funcția de șef de secție, el rămânând în continuare medic în cadrul Spitalului Floreasca, având voie să profeseze, acesta a anunțat că va contesta decizia, pentru că nu este motivate. 

După declanșarea scandalului de la Floreasca, Mircea Beuran a declarat că el nu făcea parte din echipa care a operat-o pe femeia care a ars pe masa de operație, fiind chemat de acasă ca să jute echipa medicală.

Tragedia din sala de operație de la Spitalul Floreasca a avut loc la jumătatea lunii decembrie 2019, însă cazul a ajuns în atenția publică abia spre finalul lunii, existând bănuieli în privința mușamalizării lui. Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Horațiu Moldovan a precizat ulterior că incendiul s-a produs după ce bisturiul electric a fost folosit cu un biocid, deși instrucțiunile aparatului interzic această combinație.

Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) a suspendat procesul de acreditare al Spitalului Floreasca, tocmai din cauză că incidentul nu a fost raportat la timp de conducerea unității medicale, ci a fost făcut publc abia când parlamentarul USR Emanuel Ungureanu a postat pe pagina sa de Facebook informații referitoare la acest caz.    

CITEȘTE ȘI: Fondatoarele „Dăruiește Viață”, reacție în cazul Beuran: „Grevă împotriva morții nu se poate face”

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te