UPDATE 9.30 DNA confirmă: „În cursul zilei de 22 iulie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Prahova și Constanța, dintre care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale”, se arată în comunicatul DNA.
UPDATE 9.00 Cristian Popescu Piedone a fost ridicat de la hotelul de pe litoral unde era cazat și este adus în București, unde va fi audiat la sediul DNA, potrivit Digi24.
Percheziții DNA care îl vizează pe Piedone au loc marți dimineață, conform surselor Info Sud-Est. Procurorii au descins în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord unde este cazat șeful Protecției Consumatorilor.
UPDATE 07:20 Perchezițiile au loc acasă la Piedone, în Bragadiru, dar și în Sinaia, de unde ar fi operatorul economic avertizat de Piedone. Șeful Protecției Consumatorilor se află pe drum spre casa acestuia din Bragadiru.
Piedone este suspectat de fapte asimilate corupției. Conform surselor citate, Piedone ar fi divulgat informații care nu erau destinate publicității unui operator economic, înainte de controlul pe care șeful Protecției Consumatorilor urma să îl facă la acesta.
Condamnat și eliberat în dosarul Colectiv
Fostul primar al Sectorului 4, din timpul tragediei din Clubul Colectiv, Cristian Popescu Piedone, obține daune morale, după achitarea în Dosarul Colectiv.
Piedone a câștigat procesul intentat statului român, pentru perioada petrecută în detenție. Printr-o hotărâre pronunțată ieri, Tribunalul Bucureşti a decis că statul, prin Ministerul Finanțelor, trebuie să îi plătească lui Piedone 100.000 de euro, daune morale.
Citește și: Popescu Piedone, despăgubit cu 100.000 €, după tragedia de la Colectiv, unde au murit 64 de oameni
Șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone, se află pentru a treia oară sub investigația inspectorilor Agenției Naționale de Integritate. De această dată, îi este verificată averea sa și a membrilor familiei sale după ce au fost depuse o serie de sesizări care reclamau nereguli.