Putin nu a reușit să divizeze Alianța NATO și națiunile-prietene din întreaga lume, deoarece ”iubim cu toții libertatea, valorile democratice și pacea”, atitudine care este cu mult peste capacitatea sa de înțelegere sau apreciere, consideră David Muniz, Chargé d’ Affaires al SUA în România.
”Acesta este blestemul unui autocrat, al unui despot”, spune Muniz într-un editorial transmis presei intitulat Puterea noastră stă în unitatea noastră: Putin a ales războiul. Noi rămânem uniți cu Ucraina.
”Statele Unite, România și aliații noștri luptă acum umăr la umăr cu cea mai amplă provocare a securității în Europa și a idealurilor democratice din lume, din ultimele decenii. Invazia aceasta va da greș, Ucraina va rămâne în picioare. Putin și lacheii săi nu au reușit decât să întărească determinarea noastră, să unească membrii NATO și mai mult și să dezvăluie latura cea mai bună a popoarelor noastre. Amenințările nefondate pe care le proferează sunt semne ale slăbiciunii sale și ale puterii Alianței NATO”, a adăugat Muniz.
Însărcinatul cu afaceri al SUA la București consideră că felul în care au reacționat oamenii și autoritățile, cu multă compasiune, a depășit așteptările multora și, probabil, l-a înfuriat pe Putin, care spera ca statele est europene să ignore suferința poporului ucrainian.
”Reacția autorităților române și a românilor a fost extraordinară și demonstrează decența, respectul care definesc și România. ”Până la momentul la care scriu acest text, România a ajutat zeci de mii de refugiați din Ucraina, iar numărul lor crește în fiecare minut. Presa internațională a remarcat acest lucru și lumea întreagă își va aminti multă vreme de bunătatea și grija pe care românii și guvernul român le-au arătat-o vecinilor lor. Reacția oficială a fost extraordinară, începând cu punctele de prim ajutor și îngrijire medicală, personalul de asistență primară, iar răspunsul inimos al cetățenilor români a fost profund. De multă vreme Statele Unite se mândresc să numească România și cetățenii săi prieteni și aliați. Dar chiar și noi am fost uimiți de grija extraordinară pentru vecini. Ofertele de cazare, alimente, obiecte de uz personal și de transport către București și mai departe au fost extrem de numeroase din partea populației. Actele de caritate sunt autentice și de proporții uimitoare. Evident, semnalul codat, despotic, nechibzuit, pe care Putin l-a transmis statelor din Europa, de a se întoarce împotriva statului vecin demonstrează cât de puțin înțelege din decența, legea, respectul care definesc România și pe noi toți”.
Este un moment definitoriu pentru Europa, mai spune Muniz, care adaugă că, ” Vladimir Putin a brutalizat principiile care susțin pacea mondială și democrația, prin agresiunea sa criminală asupra poporului ucrainean și a suveranității Ucrainei”.
Ucrainienii sunt o sursă de inspirație acum pentru toată lumea, prin curajul și rezistența lor și SUA ”împreună cu aliații și partenerii noștri de pe tot globul, vor continua să sprijine poporul ucrainean să își apere țara. Libertatea va învinge”, mai spune Muniz.
Muniz critică și alegera președintelui Putin, de a ”finanța un război ilegal în loc să investească în nevoile poporului său, invazia pe care o conduce asupra Ucrainei va defini pentru totdeauna eșecul strategic al Moscovei și cea mai mare nepăsare față de poporul rus din epoca modernă”.
”Acest act barbar nu se va termina cu bine pentru Vladimir Putin. Împreună, Statele Unite, aliații și partenerii noștri iau măsuri pentru a-l trage pe el și Rusia la răspundere”, mai spune Muniz.
Coordonarea sancțiunilor financiare a impecabilă. iar ”președintele Biden a anunțat sancțiuni financiare ample și controale stricte la export care vor afecta economia, sistemul financiar și accesul la tehnologie ale Rusiei”, consideră Muniz.
”Putin va rămâne în istorie ca despotul care a generat prăbușirea fără precedent a monedei naționale și a piețelor Rusiei. Iar noi, împreună cu aliații noștri, ne asigurăm că Putin și apropiații săi simt pe pielea lor impactul fiecărei sancțiuni și al fiecărei măsuri impuse. În coordonare cu o coaliție fără egal, formată din aliați și parteneri care reprezintă mai mult de jumătate din economia mondială, îi vom pune piedici lui Putin și aparatului său de război și vom limita capacitatea Rusiei de a participa la economia mondială”, avertizează Muniz.
Și suntem pregătiți să facem și mai mult. Aceste sancțiuni economice sunt dure, fără precedent și întru totul îndreptățite. Merg în paralel cu ajutorul suplimentar pentru securitate, în valoare de 350 de milioane de dolari, autorizat recent de Președintele Biden. Astfel, sprijinul total pentru securitate, acordat de America Ucrainei în ultimul an depășește un miliard de dolari.
”America este pregătită să apere aliații NATO”, a spus însărcinatul cu afaceri al SUA.
”Președintele Biden s-a coordonat cu guvernele aliate pentru a poziționa mii de forțe suplimentare în Germania și Polonia, ca parte a angajamentului nostru față de apărarea colectivă a NATO. A autorizat dislocarea forțelor terestre și aeriene deja staționate în Europa pe flancurile estic și sud-estic ale NATO, inclusiv aici, în România, dar și în Estonia, Letonia, Lituania și Polonia. Aliații noștri și-au adăugat, de asemenea, propriile forțe și capacități formidabile pentru a asigura o apărare colectivă incredibilă”, a spus Muniz.
„Nu trebuie să existe nicio îndoială cu privire la nivelul de pregătire al celei mai mărețe Alianțe militare din istoria lumii. Dovada există, acest atac a fost plănuit îndelung. Putin și-a pregătit forțele -și pe cele obișnuite și mercenarii- să atace cu ferocitate Ucraina, amăgindu-le, spunându-le că merg să aducă pacea. A respins orice efort de bună credință al Statelor Unite și al aliaților și partenerilor noștri de a răspunde îngrijorărilor sale inventate privind securitatea și de a evita acest război absolut inutil. Planurile sale belicoase s-au desfășurat exact așa cum am avertizat întreaga lume că se va întâmpla, modul său de operare nu a fost diferit de tacticile de care s-a folosit când a atacat prima dată Ucraina, în 2014, sau Georgia în 2008. Statele Unite au comunicat transparent cu întreaga lume. Am declasificat informațiile secrete pe care le-am avut despre planurile Rusiei, pentru a evita crearea confuziei”, a conchis David Muniz.