La şapte ani de la plecarea din funcţia de ministru al Educaţiei, l-am invitat pe Daniel Funeriu, rămas un observator atent la ceea ce se întâmplă în învăţământul românesc, la un dialog.
Despre problemele din Învăţământ, generate de modificările haotice făcute la Legea educaţiei, cunoscută ca „Legea Funeriu”, despre impostura academică – poate cea mai mare plagă în mediul universitar, date fiind repercusiunile pe care le implică –, dar şi despre posibile soluţii care să ducă la ieşirea din cercul vicios al mediocrităţii care produce mediocritate, al imposturii care produce impostură.
Domnule Daniel Funeriu, din diferite luări de poziţie publice pe care le-aţi avut, înţeleg că aţi urmărit, în toţi aceşti ani de la plecarea din minister, ceea ce se întâmplă şi cu Legea educaţiei. Spuneaţi, zilele trecute, despre această lege că, „dintr-o simfonie a devenit o manea”. Care sunt modificările cu cele mai grave consecinţe asupra sistemului de învăţământ aduse acestei legi?
Nu avem timp să discutăm toate nemerniciile din Educaţie din 2012 încoace, am avea nevoie de un serial… Sunt 64 de modificări prin ordonanțe de urgență și legi. Eu, în doi ani și jumătate, nu am dat nicio ordonanță și am „dat” o singură lege: Legea 1.
Varianta originară a legii a avut un obiectiv simplu: să dăm puterea şi resursele sistemului de educaţie oamenilor de calitate pentru că ei știu ce să facă și cu puterea, și cu resursele. De exemplu, să identificăm universităţile performante, să identificăm oamenii buni din învăţământul universitar şi cel preuniversitar şi să le dăm puterea în sistem şi resursele sistemului, astfel încât acest lucru să se transforme într-un mai bine pentru copii.
După ce am plecat de la minister, toate modificările au vizat un singur lucru: să dea puterea şi resursele mafioţilor PSD şi clicilor lor: sindicatelor care i-au ajutat să ia voturi, activului de partid care ia granturi şi câştigă posturi de conducere în școli și inspectorate. Asta e esenţa schimbărilor pesediste, care vi se vând ca îmbunătățiri pentru copii.
PSD a stopat cruciada antiplagiat care cu greu a fost scoasă din nămol, graţie Emiliei Şercan, dumneavoastră şi unui număr foarte redus de oameni care au luptat pe baricade. Pentru că am izbit în interese financiare majore – peste 350 de milioane de euro anual sunt pierderile fabricilor de diplome datorate bacului corect –, pentru că unii şi-au pierdut titlul de doctor, pe mine m-au făcut praf mediatic, că-s analfabet, că n-am bacalaureatul și alte minciuni.
Apoi au trecut la ameninţări: Emilia Şercan a fost ameninţată cu moartea, iar azi, când facem acest interviu, am primit şi eu ameninţări că voi fi aruncat în Bega, după altele, făcute pe forumurile unor ziare din Timişoara, ameninţări care mi-au vizat şi familia.