În Codul fiscal este prevăzută lista clădirilor care sunt sccutite de plata impozitelor în momentul în care sunt efectuate lucrări de reparații. Nu sunt clădiri obișnuite, ci au un regim special pentru care legea le conferă anumite beneficii.
Mai concret, legea se referă la „clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare, care nu au faţada stradală şi/sau principală renovată sau reabilitată conform prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada realizării lucrărilor de renovare sau reabilitare, începând cu data autorizaţiei de construcţie şi până la data procesului-verbal de recepţie finală privind lucrările efectuate, cu respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare”.
Citește și: Guvernul crește salariile polițiștilor, militarilor și angajaților din Sănătate la nivelul maxim
Cum poți să scapi de impozit ani buni. Doar unii proprietari se încadrează
Consiliile locale pot hotărî să acorde scutirea sau reducerea impozitului/taxei pe clădiri datorate pentru următoarele clădiri:
a) clădirile care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee ori case memoriale
b) clădirile noi sau reabilitate, cu destinația de locuință, pentru care proprietarii execută pe cheltuiala proprie lucrări pentru creșterea performanței energetice, pentru instalarea de sisteme de producere a energiei electrice din surse fotovoltaice sau pentru sisteme ecologice certificate de colectare și tratare a apelor uzate rezultate din consumul propriu
c) clădirea folosită ca domiciliu, aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim brut pe țară ori constau în exclusivitate din indemnizație de șomaj sau ajutor social
d) clădirile persoanelor care domiciliază și locuiesc efectiv în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei "Delta Dunării"
e) clădirile folosite pentru desfășurarea de activități sportive, inclusiv clădirile care asigură funcționarea bazelor sportive.
Citește și: Cu ce salarii te angajezi în poliție, jandarmerie și la pompieri. Iei mai puțin decât un vânzător