CSAT: România menține sprijinul consistent pentru Ucraina și face eforturi să ajute Rep. Moldova

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 11.04.2023 - 13:37
Ședința CSAT - Foto: presidency.ro
Ședința CSAT - Foto: presidency.ro

Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT),condus de președintele Klaus Iohannis, au discutat, marţi, 11 aprilie, despre situaţia de securitate din regiunea Mării Negre.

SHARE

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, agenda şedinţei condusă de către preşedintele Klaus Iohannis s-a axat, în principal, pe situaţia de securitate din regiunea Mării Negre şi pe implicaţiile pentru România, pe fondul celor mai recente evoluţii, în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, al intervenţiilor externe asupra procesului democratic din Republica Moldova, precum şi în contextul perspectivelor de continuare a sprijinului NATO, al Uniunii Europene şi al comunităţii internaţionale pentru Ucraina.

Citește și: România a decis să achiziţioneze avioane de luptă F-35, a decis Consiliul Suprem de Apărare a Ţării

"România continuă să acţioneze ferm, unitar şi eficient, alături de aliaţii şi partenerii săi, în promovarea securităţii şi a stabilităţii în regiunea Mării Negre - o zonă de importanţă strategică pentru securitatea euroatlantică.

Reperul fundamental de acţiune rămâne cel al asigurării securităţii naţionale, iar sprijinirea Ucrainei şi a Republicii Moldova contribuie direct la consolidarea securităţii României", arată sursa citată.

În perspectiva Summitului NATO de la Vilnius, care va avea loc în iulie, membrii CSAT s-au asigurat că procesele de implementare a măsurilor cu caracter istoric, adoptate anul trecut la Madrid, privind consolidarea pe termen lung a posturii Alianţei Nord-Atlantice de descurajare şi apărare pe Flancul Estic şi la Marea Neagră, aflate în derulare, vor fi pe deplin definitivate.

Citește și: Valentin, fiul soților Ceaușescu, apariție surpriză într-un documentar despre Bölöni. Are 75 de ani

"În acelaşi timp, menţinerea unui sprijin consistent şi multidimensional pentru Ucraina, în cadrul NATO şi al Uniunii Europene, este de importanţă critică pentru asigurarea succesului eforturilor de apărare ale acestui stat, atât în prezent, cât şi pe termen lung.

Membrii Consiliului au stabilit, totodată, că efortul ţării noastre trebuie să continue să fie unul cuprinzător, care să asigure sprijinul necesar şi pentru ceilalţi parteneri vulnerabili din regiune. Este vorba, în primul rând, despre Republica Moldova, care, după Ucraina, este cea mai expusă agresiunilor şi presiunilor ruse", indică Administraţia Prezidenţială.

Membrii CSAT au accentuat în reuniune modul "profesionist, democratic şi responsabil" autorităţile de la Chişinău au gestionat "acţiunile hibride de destabilizare, de o intensitate şi o complexitate fără precedent", relatează Agerpres.

"De la declanşarea războiului de la graniţele noastre, Republica Moldova este supusă unor presiuni pe multiple planuri, cu scopul de a diminua susţinerea exprimată de cetăţenii săi pentru un curs pro-european ferm, pentru reforme, pentru democraţie şi prosperitate. În acest context, au fost analizate modalităţile optime de continuare a unei susţineri hotărâte de către România a eforturilor Republicii Moldova de consolidare a rezilienţei sale. Membrii Consiliului au pus accent pe nevoia de adaptare la evoluţiile regionale şi de întărire pe mai departe a demersurilor de sprijin în plan european şi internaţional, în beneficiul Republicii Moldova", mai arată Administraţia Prezidenţială. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te