Creșteri importante de taxe și impozite din 2024. Ce cheltuieli în plus îi așteaptă pe români, conform măsurilor de austeritate anunţate de Guvern.
Vești proaste pentru români începând cu 2024, urmează noi majorări de taxe şi impozite locale. Astfel, acestea vor creşte cu 13,8%, urmând a fi indexate ținând cont de rata inflației pentru anul fiscal anterior.
Conform comunicatului Institutului Național de Statistică, rata inflației pentru anul 2022 are valoarea de 13,8%, conform RomaniaTV.
Creșteri importante de taxe și impozite din 2024. Ce cheltuieli în plus îi așteaptă pe români
Care sunt principalele categorii de impozite și taxe afectate de indexare:
- impozitele pe clădirile rezidențiale ale persoanelor fizice
- impozitul pe terenurile persoanelor fizice și juridice
- impozitele pe mijloacele de transport sub 12 tone ale persoanelor fizice și juridice
- amenzi privind declarațiile fiscale
- taxe pentru care Codul Fiscal prevede valori în sumă absolută sau interval.
Citește și: Noile măsuri fiscale ajung pe masa Guvernului. Ce schimbări îi așteaptă pe români de acum înainte
Astfel, începând cu 1 ianuarie 2024, bucureștenii ar putea plăti, pentru impozitul auto, în cazul autovehiculelor cu cilindree de până la 1.600 cc, câte 9 lei pentru fiecare 200 de centimetri cubi și 25 de lei pentru fiecare 200 de centimetri cubi pentru mașini cu motoare cuprinse între 1.600 și 2.000 centimetri cubi (pentru motoare mai mari de 2.000 centimetri cubi și până la 2.600, fracția este de 97 delei/ 200 de centimetri cubi).
De asemenea, poate crește și prețul locului de parcare de reședință de la valorile din prezent, de 300 de lei, la 600 de lei.
Citește și: VIDEO Marcel Boloş: Impozitul de 1% pe cifra de afaceri pentru bănci nu va scumpi creditele
În funcție de zonă va fi aplicată majorarea cu aproape 14 procente (taxa pentru parcarea de reședință se stabilește tot prin Hotărâre de Consiliu General pentru toate cele șase sectoare).
Pentru un apartament cu trei camere, de la un impozit de aproximativ 250 de lei în 2023, acesta ar ajunge la 290 de lei.