Crescătorii au menţinut preţurile de anul trecut la miel sau le-au scăzut ca să nu rămână cu animalele
Preţul carcasei de miel se vinde, în pieţele din Arad, cu 60 de lei kilogramul, la fel ca anul trecut, iar unii crescători afişează preţuri chiar mai mici, de 50 de lei, de teamă să nu rămână cu animalele.
În pieţele din Arad, carnea de miel se vindea, luni, cu 60 de lei kilogramul, dar unii comercianţi lasă din preţ la 50 de lei.
"Nu putem creşte nici cu 1 leu faţă de anul trecut pentru că oamenii nu mai au bani să cumpere şi nu ne permitem să rămânem cu animalele după ce am investit foarte mulţi bani în creşterea lor. Vă spun sincer că nu ştiu dacă îmi scot cheltuielile, dar important este să nu am paguba prea mare. Aşa că mai las din preţ, chit că poate colegii se supără pe mine şi îi înţeleg, că şi ei vor să îşi scoată cheltuielile. Anul trecut am vândut cu 60 de lei, acum mai dăm şi cu 50", a spus un vânzător din hala agroalimentară aflată în Piaţa "Mihai Viteazul" din municipiu.
Crescătorii au menţinut preţurile de anul trecut la miel sau le-au scăzut ca să nu rămână cu animalele
O doamnă care se interesa de preţuri a admis că mielul nu s-a scumpit faţă de anul trecut, dar a spus că posibilitatea să cumpere este mai mică.
"Cum s-au scumpit toate, iar salariile au rămas la fel sau chiar au scăzut, normal că ne permitem mai greu. Dar nu poţi face Paştele fără aroma de miel...", a spus clienta.
Crescătorii arădeni afirmă că socotelile pe care şi le-au făcut în toamnă nu mai sunt valabile, pentru că războiul din Iran face ca exporturile către ţările arabe să devină incerte. Din judeţul Arad, crescătorii trimiteau animale vii de obicei după Paşti, dar acum spun că, probabil, nu vor mai putea face acest lucru.
"Sigur că ne afectează războiul, păi cine mai vine să ne cumpere dacă nu putem trimite marfa în zonă? Este o incertitudine care ne-a obligat să menţinem sau chiar să scădem preţurile la miel. Eu, de exemplu, am avut în această perioadă aproximativ 500 de miei şi tocmai am încărcat 230 într-un transport către un abator din ţară, pentru că nu am cumpărător din Orientul Mijlociu, iar în Europa încă este interdicţie la vânzarea animalelor vii. Restul de miei îi voi vinde doar local, direct la fermă, şi dau la 50 de lei kilogramul de carcasă sau 20-25 de lei mielul viu", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei "Lâna de Aur", Pompei Ioan Cioanca.
El a spus că vânzările la distanţe mari sunt afectate şi de scumpirea motorinei.
"Este tot mai puţin rentabil să trimiţi marfă departe la costurile actuale cu transportul, aşa că încercăm să vindem în România cât mai mult, chiar dacă asta înseamnă să încasăm mai puţin", a mai spus crescătorul.
Reprezentanţii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad au declarat, pentru AGERPRES, că mieii sunt exportaţi din judeţ după Paşti, în fiecare an, pentru că animalele trebuie să aibă o greutate de peste 27 de kilograme.
Conform sursei citate, până în acest moment niciun crescător nu a solicitat instituţiei documentele necesare pentru exportul de ovine.
Citește și: Profesoara lui „Pistruiatul” pleacă din țară după premieră. Renunță la actorie și nu revede filmul
În anii trecuţi, majoritatea crescătorilor exportau către ţările arabe.
Citește și: Când intră pensia pe card luna aceasta? Pensionarii vor avea banii până de Paște
Referitor la piaţa UE, DSVSA a precizat că există interdicţie la vânzarea ovinelor vii din România până pe 30 iunie, din cauza pestei micilor rumegătoare.