Școlile din Capitală: 256 de elevi infectați, alți peste 3.000, în izolare. 89 de profesori, izolați

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 01.11.2020 - 23:57
Inquam Photos / Octav Ganea

Numărul elevilor infectați cu coronavirus se ridică, în București, la 256. Alți peste 3.000 de elevi sunt considerați suspecți sau sunt contacți direcți ai acestora, iar 89 de profesori sunt de asemenea în izolare, conform datelor IȘMB.

SHARE

„Avem 256 de elevi cu buletine confirmate în acest moment, în statisticile noastre, avem 89 de profesor infectați, personal didactic auxiliar – 12, nedidactic – 21, iar dintre cei care sunt în izolare, contacți direcți sau suspecți, elevi 3212, profesori – 288, personal didactic auxiliar – 15 și personal nedidactic – 41. Ținem cont există 48 de profesori în concediu medical.

Noi avem peste 250 de școli în București și ne referim la un procent mic, spunem noi, dacă socotim că o medie a elevilor pe școală este de 1.000-1.500 și în situația asta procentul este mic, zicem noi”, a declarat Teodora Bentz, inspectoare generală adjunctă la Inspectoratul Școlar al Capitalei (IȘMB), la ProTv. 

 

 

Teodora Bentz a a mai declarat, referitor la faptul că miniștrii Educației și Sănătății spun că nu există o rată a răspândirii infecției în școli, că „suntem un spațiu al unei capitale europene în care standardele probabil nu sunt cele europene. Când spun asta mă refer la faptul că pericolul este în afara școlii, în mijloacele de transport în comun care sunt foarte aglomerate, în supermarketuri sau instituții publice unde mergem să plătim, de pildă, ceva pentru familie, chiar și aglomerarea din spațiul casei în care se întâlnesc foarte mulți membri constituie un factor de risc”. 

Amintim că Bucureștiul este în scenariul roșu de aproape două săptămână, școala funcționând în scenariul roșu (online), iar mâine are loc o nouă ședință a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență, în care, cel mai probabil, vor fi prelungite restricțiile. Capitala raportează duminică o rată de infectare de 3,79 cazuri la mia de locuitori. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te