PRECEDENT Seleuș câștigă în instanță ridicarea carantinei. Edilul: Dumnezeu să binecuvânteze comuna

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 12.08.2020 - 22:08
Sursa foto: Aradon.ro
Sursa foto: Aradon.ro

Comuna Seleuș, din județul Arad, a câștigat în instanță ridicarea carantinei, cu două zile înainte de expirarea măsurii.

SHARE

Este a doua localitate, după Gornet (Prahova), care câștigă în instanță ridicarea carantinei. Decizia instanței nu este definitivă. 

„Admite în parte acţiunea. Anulează Ordinul DSU nr. 4659263/01.08.2020. Respinge capătul de cerere având ca obiect plata daunelor morale, ca neîntemeiat. Cu drept de recurs în termen de 2 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată azi, 12.08.2020, prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, este decizia Curții de Apel București, pronunțată miercuri. 

Primarul Cristian Branc (PNL) a reacționat, pe contul său de Facebook, lăudându-se că „am promis că voi lupta pentru cetățenii comunei Seleuș și asta am făcut” și încheind cu „Dumnezeu să binecuvânteze comuna noastră!”. 

În 1 august, cele două sate din comuna Seleuș au fost puse în carantină, prin ordin al șefului DSU, pentru că se înregistraseră 55 de cazuri de infectare cu coronavirus, peste media de 3 cazuri la o mie de locuitori. 

Primarul comunei Seleuș, de care țin cele două sate, a atacat în instanță ordinul DSU de punere sub carantină, spunând că ordinul a fost „nelegal și abuziv”.

„Iniţial am susţinut ideea carantinei, pentru că am avut 55 de cazuri, dar apoi am avut doar câteva cazuri noi şi nu se mai justifică o astfel de măsură. Am luat decizia să apelez la instanţă şi pentru că locuitorii comunei mi-au cerut o reacţie, fiind foarte nemulţumiţi. Noi suntem recunoscuţi pentru cultivarea legumelor, iar localnicii îşi vând produsele în toată ţara, mai ales în Ardeal. De când s-a auzit că suntem în carantină, producătorii din Seleuş au mari dificultăţi în a-şi vinde mărfurile, clienţii se feresc de ei când află de unde provin”, spunea, la acel moment, primarul Cristian Branc (PNL), din Seleuș, pentru Agerpres. La acel moment, comuna avea 60 de cazuri active, iar primarul și viceprimarul fuseseră, la rândul lor, confirmați cu coronavirus. 

Citește și: LISTĂ COVID a băgat în carantină 13 localități în trei săptămâni. Cine a contestat măsura

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te