marți 21 octombrie
EUR 5.0832 USD 4.3742
Abonează-te
Newsweek România

VIDEO Complot rusesc dejucat în România și Polonia. Cetățeni ucraineni, arestați

Data publicării: 21.10.2025 • 13:10 Data actualizării: 21.10.2025 • 15:07

Polonia și România au reținut opt ​​persoane suspectate că plănuiau acte de sabotaj în numele Rusiei. Trei dintre acestea au fost arestate în legătură cu un presupus nou plan de trimitere a unor colete explozive, de data aceasta către Ucraina.

UPDATE. DIICOT a anunțat că cei doi ucraineni au 21 şi 24 de ani şi au fost reţinuţi în 16 octombrie, fiind cercetaţi pentru tentativă la acte de diversiune.

„Pe baza probelor administrate s-a stabilit că inculpaţii au pătruns pe teritoriul României,  iar la data de 15.10.2025 au depus la sediul unei societăţi de curierat internaţional, două colete ce conţineau dispozitive confecţionate artizanal, în scopul distrugerii prin incendiere a respectivei clădiri.

Locaţia se află la parterul unei bloc de locuinţe, situat în zona centrală a municipiului Bucureşti, Sectorul 3. În situaţia producerii incendiului, acesta se putea propaga cu uşurinţă la clădirile din jur, creându-se astfel un real pericol asupra vieţii unui număr foarte mare de persoane, precum şi asupra imobilelor şi bunurilor situate în zonă”, a transmis, marţi, DIICOT.

Cu sprijinul specialiştilor pirotehnişti din cadrul Serviciului Român de Informaţii, dispozitivele au fost dezamorsate.

Ulterior,  judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a dispus  arestarea preventivă a inculpaţilor, pentru o perioadă de 30 de zile.

Știrea inițială:

Serviciul Român de Informații a anunțat, marți, că, în cooperare cu DIICOT, MAI-DCCO şi MApN-DGIA, precum și cu servicii partenere externe, a prevenit comiterea unei noi operațiuni de sabotaj pe teritoriul național.

Doi cetățeni ucraineni, aflați sub coordonarea directă a unor reprezentanți ai serviciilor secrete ruse, voiau să dea foc unui sediu al companiei NOVA POST din municipiul București.

Complot rusesc dejucat în România. Ucraineni, arestați

„Astfel, în intervalul 14-15 octombrie 2025, SRI a identificat și monitorizat doi cetățeni ucraineni care:

  • au accesat teritoriul național dinspre Polonia spre București;
  • au depus la sediul NOVA POST din București două colete care conțineau dispozitive incendiare cu inițiere de la distanță, confecționate artizanal, disimulate în căști audio și piese auto, respectiv componente de monitorizare a locației prin GPS.

Angrenarea echipelor proprii și a resurselor specializate a permis identificarea imediată a coletelor incendiare, dezamorsarea acestora și prevenirea inițierii intenționate sau accidentale a dispozitivelor.

În prezent, organele judiciare, împreună cu structurile polițienești și cele cu atribuții în domeniul securității naționale din țara noastră, derulează investigații, inclusiv în format partenerial, privind acțiunile celor doi cetățeni ucraineni”, a transmis SRI.

Instituția mai transmite că „expertiza preliminară relevă un modus operandi complex: utilizarea de substanțe incendiare (termit și nitrat de bariu), disimularea acestora cu posibilitatea inițierii lor de la distanță, respectiv adoptarea de către cei doi cetățeni ucraineni a unor măsuri de autoprotecție specifice serviciilor de informații.

Datele obținute confirmă afilierea celor doi cetățeni ucraineni la o rețea extinsă de sabotori vizând țări europene, controlată de serviciile secrete ruse. Acțiunile acestora se încadrează în același tipar operațional care vizează infrastructura extinsă a companiei NOVA POST - cea mai mare companie privată de curierat ucraineană”.

”Acțiunile specifice întreprinse de SRI, precum și măsurile dispuse cu autoritățile române și partenerii externi au condus la prevenirea unei tentative de sabotaj pe teritoriul național.

Serviciul Român de Informații mulțumește tuturor partenerilor naționali și internaționali implicați în asigurarea securității cetățenilor României”, mai arată SRI.

Opt persoane implicate în activitățile de sabotaj

Reuters a scris mai devreme despre faptul că Polonia și România au reținut opt ​​persoane suspectate că plănuiau acte de sabotaj în numele Rusiei.

Anunțul a fost făcut de autoritățile din Varșovia.

Polonia susține că a fost vizată de tactici precum incendierea și atacurile cibernetice într-un „război hibrid” purtat de Rusia pentru a destabiliza națiunile care susțin Kievul în războiul rus din Ucraina. Moscova a negat astfel de acuzații.

„Informațiile preliminare indică faptul că au creat un fel de rută pentru a trimite explozibili prin Polonia și România către Ucraina”, a declarat reporterilor Jacek Dobrzynski, purtătorul de cuvânt al Coordonatorului Serviciilor Speciale.

„Unul dintre ei, un ucrainean în vârstă de 21 de ani, a fost reținut aici, în Polonia, lângă Varșovia. Colegii săi, care călătoreau spre România, au fost reținuți de serviciile speciale române din București.”, arată Reuters.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră