Cod portocaliu de inundații în Vâlcea și Argeș. Avertizarea este valabilă până la miezul nopții
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, două atenționări Cod portocaliu de inundații, ce vizează până la miezul nopții râuri din județele Vâlcea și Argeș.
Potrivit hidrologilor, în intervalul 22 august, ora 18:00 - 22 august, ora 24:00, ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate și a propagării se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide, creșteri de debite și de niveluri, cu posibile depășiri ale Cotelor de inundație pe râurile din bazinele hidrografice Lotru - bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior, județul Vâlcea.
Citește și: Ce să nu mănânci pe timp de caniculă. Care este explicația
Cod portocaliu de inundații în Vâlcea și Argeș. Avertizarea este valabilă până la miezul nopții
În același interval, ca urmare a precipitațiilor înregistrate, a celor prognozate și propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri cu posibile depășiri ale cotelor de atenție pe râurile din bazinele hidrografice Râul Doamnei - bazin amonte S.H. Bahna Rusului, județul Argeș.
Citește și: Ce bei pe caniculă: ceai cald sau lichide reci? Ce răcorește mai bine organismul
Atenționările au fost transmise către: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Administrația Națională "Apele Române", Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, Hidroelectrica S.A., Administrația Bazinală de Apă Olt, Sistemul de Gospodărire a Apelor Vâlcea, Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea și Sistemul de Gospodărire a Apelor Argeș, potrivit Agerpres