Estimările Băncii Mondiale confirmă pentru România perspectiva unei creşteri economice constante până în 2030, a declarat, marţi, prim-ministrul Nicolae Ciucă, într-o intervenţie online la evenimentul aniversar dedicat împlinirii a 25 de ani de activitate în România a Consiliului Investitorilor Străini.
Citește și: China, la o lună după abandonarea politcii zero-Covid: „Producția și viața au revenit la normal”
"Suntem ţara cu cea mai mare creştere economică la nivelul Uniunii, de opt ori din 2000 până în 2022. Această creştere se simte şi la nivelul PIB per capita, care s-a ridicat de la 1.669 la 14.825 de dolari. Am recuperat în ritm alert decalajele economice, iar România se situa, deja, în 2021, la 74% din media Uniunii Europene, potrivit Eurostat, în evaluarea PIB-ului per capita, exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard. Ne menţinem această dinamică şi estimările Băncii Mondiale confirmă perspectiva unei creşteri economice constante până în anul 2030", a afirmat Ciucă.
"Avem bani pentru a susţine acest ritm de dezvoltare şi modernizare", a completat prim-ministrul.
Potrivit premierului, pandemia de COVID-19 şi războiul din Ucraina reprezintă factori care încă afectează puternic economia globală. Ciucă a evidenţiat importanţa continuării unei colaborări deschise între Guvern şi mediul de afaceri în scopul găsirii celor mai bune soluţii la crizele multiple.
Citește și: Robert Glință, campion european la înot, se retrage din sport la doar 25 de ani: Care sunt cauzele
"De asemenea, în acest context, e important să fim solidari, să demonstrăm că ne pasă şi de cei care nu pot trece singuri prin situaţii dificile. Doar împreună prin colaborare şi înţelegere putem depăşi aceste vremuri complicate şi putem aduce bunăstare şi pentru români, dar şi pentru companii", a subliniat Nicolae Ciucă.
El a completat că măsurile luate de Guvern, în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii mediului de afaceri, au dus la o creştere record a investiţiilor străine în ţara noastră în anul trecut.
"Potrivit datelor oficiale ale BNR, fluxul de investiţii străine directe a fost de 9,4 miliarde de euro în primele 10 luni şi va ajunge la peste 11 miliarde de euro pentru întreg anul 2022, cu aproape 2 miliarde de euro peste valorile înregistrate în anul 2008, considerat ca fiind cel mai bun reper în acest sens. Sunt cifre record, care confirmă încrederea investitorilor în măsurile luate de Guvern. În plus, numărul firmelor cu capital străin nou-înfiinţate în România a crescut în primele 10 luni din anul 2022 cu peste 30% comparativ cu perioada similară a anului 2021, ajungând la 6.175 de firme noi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Aceşti indicatori ne arată că marii investitori văd clar perspectivele de creştere pe termen lung ale economiei româneşti şi includ România în strategiile lor de investiţii", a arătat Ciucă.
Premierul a menţionat că în bugetul pentru acest an cheltuielile pentru investiţii vor ajunge la 112 miliarde de lei şi vor reprezenta aproximativ 7,22% în PIB, nivel istoric pentru ţara noastră.
"Toate aceste măsuri au creat stabilitate economică şi au dus la creşterea încrederii investitorilor în România. Vă mărturisesc că este îmbucurător faptul că ţara noastră a rămas o destinaţie preferată pentru investitorii în Europa de Est, după doi ani de pandemie şi în contextul războiului din Ucraina. România s-a clasat pe locul al 16-lea din 32 de ţări în clasamentul ţărilor cele mai atractive pentru investiţii în 2022, depăşind ţări precum Ungaria şi Cehia, şi se află aproape de Polonia. Sunt date care ne bucură şi ne încurajează să continuăm măsurile pro investiţi, pro business", a transmis Ciucă.
El a amintit şi obiectivul României de aderare la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică.
"Aderarea la OCDE şi implementarea cu succes a reformelor asumate prin PNRR sunt obiective asumate pe care vom reuşi să le ducem la capăt şi cu ajutorul dumneavoastră. Pentru modernizarea României avem nevoie de fiecare euro din fondurile europene pe care le avem la dispoziţie, avem nevoie de determinare şi, desigur, de expertiza dumneavoastră, pentru care vă mulţumesc că o împărtăşiţi cu noi ori de câte ori este nevoie. Cred în continuare în puterea dialogului, în parteneriatul nostru şi în soluţiile găsite împreună, pentru că doar împreună putem construi un viitor sustenabil pentru economia României oferind speranţă tinerei generaţii privind perspectivele de dezvoltare în această ţară", a subliniat prim-ministrul.